Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale sau instituţii publice au dreptul să se asocieze formând un club sportiv de drept privat, cu personalitate juridică, prevede un proiect pentru modificarea şi completarea Legii 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, adoptat marţi de Senat.
Proiectul, iniţiat de deputaţi PSD, mai stipulează că unităţile administrativ-teritoriale, prin hotărârea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale, pot fi asociaţi în cadrul structurilor sportive asociaţii de drept privat.
Potrivit expunerii de motive, „modificarea legislativă devine absolut necesară, deoarece autorităţile administrativ-teritoriale confruntate cu o practică inconsecventă a organismelor de control se simt descurajate în a se asocia într-o astfel de structură sportivă, iar cele care au procedat astfel de ani de zile nu au nicio certitudine că această opţiune a lor nu va fi analizată la un moment dat ca fiind nelegală”.
Senatul este primul for legislativ sesizat în acest caz.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News