Fermierii din sectorul vegetal vor primi un sprijin financiar de 2 lei/litru de motorină, pentru o cantitate de peste 152,4 milioane de litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui, a anunţat marţi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care a postat pe site-ul instituţiei proiectul de Hotărâre privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru sectorul cerealelor şi cel al seminţelor oleaginoase.
„Am gândit acest sprijin de urgenţă pentru fermierii români din sectorul vegetal, care au avut un an extrem de dificil. Astfel, fermierii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafeţele aferente cererii de plată unică pe suprafaţă depusă în anul 2022 pentru minimum 1 ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin – Ionuţ Barbu, potrivit Agerpres.
Valoarea sprijinului unitar excepţional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui, iar resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de circa 304,91 milioane de lei din care 147,11 milioane de lei din FEGA şi 157,79 milioane de lei de la bugetul de stat.
Beneficiarii sprijinului de urgenţă sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafaţa determinată de minimum 1 ha în cadrul ajutorului naţional tranzitoriu 1, pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiţă, floarea-soarelui şi care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervenţiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.
Sprijinul se acordă în baza Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2023/1343 al Comisiei din 30 iunie 2023 şi are în vedere compensarea producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creşterea importurilor de cereale şi seminţe oleaginoase din Ucraina.
Potrivit MADR, Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgenţă este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, atât prin aparatul central, cât şi prin structurile sale teritoriale. Plata acestui sprijin urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.
Ministerul Agriculturii precizează că derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul trecut, 1,63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgenţă prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News