Skip to content
" "
Politică

SRS explică cel mai înfricoșător anunț făcut de Băsescu și dezvăluie cine e personajul cheie care poate pune punct „agoniei” regimului Băsescu

Jurnalistul și fostul parlamentar al Partidului Național Liberal, Sorin Roșca Stănescu, aflat în închisoare în dosarul Rompetrol, explică, într-o postare pe blogul personal, care este cel mai uluitor anunț făcut de fostul președinte Traian Băsescu: „la Bucuresti, un fost presedinte face, asadar, un anunt de doua ori infricosator. Intai, ca a existat si inca exista o „banda a celor sase”. In al doilea rand, ca aceasta, creata de el, a avut misiunea de a reforma Romania”.

În același timp, jurnalistul explică cine este personajul cheie care poate punct „agoniei” regimului Băsescu.

" "

„Cine ataca „banda celor sase”?

Insusi creatorul ei. Traian Basescu devine astfel un fel de zeul Cronos, care isi mananca progeniturile. Sau, daca facem o extrapolare, mai apropiata in timp, situatia ar putea fi asemanatoare momentului in care sistemul Chinei Populare a decis, ca pentru a se apara, trebuie sa lichideze varful. Adica, chiar „banda celor sase”, intre care se afla si sotia lui Mao Zedong, care a sfarsit executata pe un stadion. La Bucuresti, un fost presedinte face, asadar, un anunt de doua ori infricosator. Intai, ca a existat si inca exista o „banda a celor sase”. In al doilea rand, ca aceasta, creata de el, a avut misiunea de a reforma Romania.

Eu nu revin intamplator asupra acestei teme. Si nu ezit sa spun, din nou, ca exista toate elementele necesare pentru a trage, in mod rezonabil, concluzia ca Traian Basescu, cel putin partial, a spus adevarul. Si anume ca, procedand ca un corsar si nicidecum ca un lider al unui stat democratic, a decis sa faca operatiuni chirurgicale pe fiinta Romaniei, nu prin intermediul institutiilor democratice, ci utilizand un grup organizat de persoane, fidele lui, pe care le-a instalat in fruntea unor institutii de forta si le-a dat sarcina de a-i executa pe adversarii sai politici si de a-i proteja pe sustinatori. Acest nucleu – pentru ca nu ma indoiesc ca grupul sau de interese ilegitim este mult mai numeros si a fost infiltrate in mai toate institutiile statului – a fost lovit de dihonie. Imediat dupa ce a fost ales un nou presedinte, iar Basescu a luat sub ocupatie cel mai bogat, cel mai intins si cel mai fastuos domeniul public din Romania, Palatul Scrovistea, a inceput sa fie macinat de marul discordiei. Dobandind o putere prea mare, componentii asa-numitei „bande a celor sase” s-au incaierat intre ei. Tot pentru ciolan. Incercand sa-si acapareze unii altora sfera de influenta.

Si astfel, asa cum declara ritos si in mod repetat Traian Basescu, trei dintre ei, respectiv Laura Codruta Kovesi, Livia Stanciu si Florian Coldea, i-au bagat la apa pe ceilalti trei fosti tovarasi, respectiv pe Elena Udrea, Horia Georgescu si Alina Bica.

O poveste de-a dreptul shakespeariana. Care se va sfarsi conform tiparului oferit de Hamlet, pe marginea gropii care, contempland un craniu, a exclamat: ”A fi sau a nu fi!”.

Urat deces al regimului Traian Basescu. De fapt, o agonie. Care va mai dura atat de mult cat va dori Klaus Iohannis. Va dura fix pana cand presedintele nou ales va taia pisica. Si pisica este Florian Coldea. Pana atunci, societatea romaneasca va trebuie sa depaseasca, in vreun fel, meditatia hamletiana. Si in loc „de a fi sau a nu fi” sa reactioneze, ceva mai inteligent, pentru a grabi acest trist sfarsit. Pentru a trage cortina. Si pentru a bate gongul. Si pentru a evacua sala. Fara aplauze”, a scris Sorin Roșca Stănescu pe blogul personal.

" "

4 comentarii la “SRS explică cel mai înfricoșător anunț făcut de Băsescu și dezvăluie cine e personajul cheie care poate pune punct „agoniei” regimului Băsescu

  1. oare cind mama dracului o sa bage si altii de seama ca ”regimul”Basescu a incetat si ca acum ne aflam in ”regimul”Iohannis ……..ce dracu ,daca deschid o pagina media tot si numai de Basescu dau de parca ma intorc in timp …Iohannis ,Iohannis unde este si ce face …?

  2. si tot ca o curiozitate, de unde si pina unde detinutii din Romania au dreptul la internet ,PC-uri ,telefoane etc ori este numai o exceptie facuta unor indivizi privilegiati ai sistemului si daca da de ce ?

  3. Srs un securist comunist care face ce stiu securisti comunisti cel mai bine …..spala creere. Toate articolele scrise de srs au acelas subiect. Cat de redus mintal trebuie sa fii sa crezi un obsedat dovedit hot si mincinos ?

  4. Daca prin hotarare judecatoreasca nu ti s-au interzis si alte drepturi ai aceleasi drepturi ca orsice cetatean.. Cat despre spalarea de creeier nmai uni ar trebui sa se simta amenintati pentru ca alti il au spalat din nastere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *