Skip to content
Politică

SRS: Florian Coldea să răspundă penal!

cancan.ro

Jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, în cea mai recentă postare de pe blogul personal intitulată „Florian Coldea să răspundă penal!”, susține că fostul șef al SRI trebuie să răspundă penal ”pentru grave și repetate încălcări ale legii”.

Mai exact, jurnalistul este de părere că indiferent de ce declară sau nu declară în fața parlamentarilor Florian Coldea, ”faptele sale, cele dovedite până în prezent, constituie deja un probatoriu de necontestat”.

Curg dovezile – și suntem abia la început – despre modul în care generalul cu patru stele Florian Coldea a utilizat Serviciul Român de Informații implicându-l în politică și în Justiție. Obiectivele urmărite de șeful operativ SRI au devenit și ele transparente. Instituția s-a substituit treptat puterilor constituționale ale statului. Prin urmare, Legea Fundamentală a fost încălcată sistematic și cu bună știință. Prejudiciile sunt și ele măsurabile. Nu mai rămâne decât ca domnul Florian Coldea să răspundă penal pentru grave și repetate încălcări ale legii.

Ceea ce se întâmplă în această zi la Comisia pentru controlul activității SRI este, desigur, spectaculos, dar poate schimba în esența lor lucrurile. Indiferent de ce declară sau nu declară în fața parlamentarilor Florian Coldea, faptele sale, cele dovedite până în prezent, constituie deja un probatoriu de necontestat.

Florian Coldea a implicat instituția pe care a condus-o, susținut fiind în acest sens și de George Maior, în competiția politică. De altfel, deloc întâmplător, George Maior s-a așezat de câteva ori în cărți, fie pentru o candidatură la alegerile prezidențiale, fie pentru funcția de premier și puțin a lipsit ca să nu-și atingă unul dintre cele două obiective. Implicarea SRI în politică s-a făcut pe numeroase căi, fie în mod direct, prin penetrarea Parlamentului, Executivului și altor instituții ale administrației centrale cu ofițeri acoperiți sau agenți de influență, fie indirect, prin determinarea sub presiune a anumitor decizii. Luate la nivel legislativ sau guvernamental. Reuniunile cu caracter politic, la care au participat alături de vârfurile SRI oameni politici, au devenit din ce în ce mai frecvente de la jumătatea primului mandat al lui Traian Băsescu și continuând cu cel de-al doilea mandat al său. La aceste întâlniri, Florian Coldea punea literalmente țara la cale”, scrie SRS pe blogul personal.

Citiți mai multe AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *