Skip to content
Politică

SRS și Căncescu, ghiulele care atârnă greu de piciorul lui Iohannis

Senatorul Sorin Roșca Stănescu a fost marți condamnat definitiv și irevocabil la doi ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol. În paralel, la Brașov, liberalul Aristotel Căncescu a fost inițial reținut și apoi eliberat sub control judiciar într-un dosar de mare corupție.

Cele două cazuri foarte mediatizate atârnă greu de piciorul candidatului Iohannis având în vedere că prezidențiabilul ACL nu pare să se delimiteze nici de Roșca Stăneacu, nici de Căncescu.

Bomba Rompetrol pare să îi fi explodat direct în față lui Iohannis, într-un moment cât se poate de nepotrivit, în toiul campaniei electorale pentru prezidențiale.

Discursul candidatului ACL, centrat pe idei precum „lege, nu hoție”, este pus acum între paranteze de cele două scandaluri de corupție care zguduie PNL și în fața cărora Iohannis nu are nicio reacție.

Dacă PDL era deja vulnerabil în ceea ce priveşte discursul anti-corupţie, acum PNL are aceeași problemă.

Liberalii au o listă lungă de oameni condamnaţi, acuzaţi sau reţinuţi pentru fapte de corupţie. Exemplele pot începe cu Relu Fenechiu fostul preşedinte PNL Iaşi, condamnat la închisoare în dosarul Transformatorul şi pot continua cu Emilian Frâncu, fost deputat PNL şi fost primar al municipiului Vâlcea, condamnat la închisoare sau cu Horea Uioreanu, fostul preşedinte al CJ Cluj de asemenea reţinut pentru fapte de corupţie.

Pe internet au început deja să circule variante caricaturizate ale mesajelor din campania lui Iohannis. „România lucrului bine făcut” devine „România lucrului bine furat”. Mesajele sale de campanie au fost transformate în „hoţie, nu lege”, respectiv „vorbe, nu fapte”.

Citește și: Penalii lui Crin Antonescu, o povară pe Klaus Iohannis

1 comentariu la “SRS și Căncescu, ghiulele care atârnă greu de piciorul lui Iohannis

  1. Ce ghiulele sa-i mai agati astuia de picioare cand el insusi e o ghiulea ??? Toti la un loc fac parte din noua salba de nestemate a penelistilor astia noi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *