Skip to content
Politică

Standul rușinii de la New York. Ministerul Turismului suspendă participarea la târgurile internaționale și anunță anchete disciplinare

Participarea la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT), iar acţiunile de promovare a destinaţiei România pe pieţele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către două consilii, anunţă Ministerul Antreprenoriatului şi turismului. Participările României la târgurile internaţionale de turism vor fi suspendate. De asemenea, au fost declanşate anchete disciplinare în cadrul Direcţiei Generale Turism şi a fost suspendată participarea la târgurile internaţionale a persoanelor desemnate de către minister care au făcut parte din delegaţia aferentă acţiunii de promovare din New York. Toate deciziile au fost luate ca urmare a scandalului izbucnit după apariţia unei fotografii cu standul României la Târgul de Turism de la New York, la care mai multe imagini printate pe coli A4 erau prinse cu cleme pe o draperie neagră.

Decizia vine în urma discuţiilor din cadrul şedinţei organizate marţi, 19 ianuarie, la care au participat, alături de ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, membri din sectorul public şi privat, numiţi în cadrul celor două structuri consultative.

”Participarea la târgurile internaţionale de turism, cu stand de ţară, va fi regândită şi asumată de Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT). Acţiunile de promovare a destinaţiei România pe pieţele externe vor fi reluate doar în baza conceptelor aprobate de către CBTN şi CCT, iar până atunci toate participările la târgurile internaţionale de profil vor fi suspendate. Decizia vine în urma discuţiilor din cadrul şedinţei organizate marţi, 19 aprilie a.c., la care au participat, alături de ministrul antreprenoriatului şi turismului, Constantin-Daniel Cadariu, membri din sectorul public şi privat, numiţi în cadrul celor două structuri consultative”, anunţă ministerul.

CBTN şi CCT, la solicitarea ministrului Cadariu, vor elabora în cel mai scurt timp o nouă procedură de participare la manifestările expoziţionale de profil din străinătate, sub pavilion naţional de tip standard. O cerinţă explicită este ca standul şi întregul concept de promovare a destinaţiei România, pentru fiecare târg în parte, să fie prezentate în cadrul adunării membrilor acestor structuri consultative şi, ulterior, aprobate.

„Întâlnirea de astăzi sper să genereze rezultatele pe care fiecare român le aşteaptă din partea Ministerul Antreprenorialului şi Turismului pentru promovarea corectă a României, care să atragă un număr cât mai mare de turişti. Deciziile pe care le-am luat urmează să crească implicarea antreprenorilor din acest domeniu, inclusiv prin asumarea de către Consiliului de Brand şi a Consiliului Consultativ al Turismului a conceptului pentru fiecare participare a ţării noastre în afara graniţelor”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi turismului.

Suplimentar, ministrul Cadariu a anunţat demararea unor anchete disciplinare în cadrul Direcţiei Generale Turism şi suspendarea activităţii de participare la târgurile internaţionale a persoanelor desemnate de către minister care au făcut parte din delegaţia aferentă acţiunii de promovare din New York.

”Totodată, la comisia de disciplină vor fi chemaţi şi ataşaţii economici din Statele Unite ale Americii. Cu privire la activitatea personalului din Consulatului General al României la New York, ministrul Cadariu a solicitat în scris către Ministerul Afacerilor Externe o analiză a conduitei profesionale, având în vedere că aceştia nu au semnalat cele constatate la standul României şi au ales să promoveze o fotografie care să aducă prejudicii imaginii naţionale”, mai precizează ministerul.

Consiliul de Brand Turistic Naţional, instituit prin ordin de ministru în luna februarie a acestui an, este format din reprezentanţi ai Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Organizaţia Patronală Mangalia-Constanţa, Alianţa pentru Turism, Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Asociaţiei de Ecoturism din România (AER), Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Asociaţiei Open Knowledge România, specialişti în marketing şi publicitate, ai companiilor de profil, inclusiv din domeniul festivalier, profesori universitari, precum şi personal specializat din cadrul instituţiei.

Participarea României României la Târgul de Turism din New York unde standul ţării noastre a fost doar cu poze A4 agăţate de o perdea neagră, o masă şi câteva scaune a creat un imens scandal în ţară. Numeroase late state care au participat la acelaşi târg au încercat să îmbine ideea de vacanţă cu cea de experienţă culturală. Au existat însă şi unii expozanţi care, ca şi România, au ales să păstreze fundalurile puse la dispoziţie de organizatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *