Skip to content
Societate

Statele pentru care măsura suspendării zborurilor a rămas în vigoare. Lucian Bode: Lista se va actualiza săptămânal

Inquam Photos / Mircea Manole

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat la Digi24, că lista țărilor pentru care se elimină obligativitatea izolării la domiciliu la revenirea în România se va actualiza la începutul fiecărei săptămâni. În prezent, pe lista țărilor spre care zborurile sunt încă suspendate se află Belgia, Franța, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, Turcia, SUA și Iran.

„Trebuie să spunem foarte clar că prin HG 394 noi am menținut măsura suspendării zborurilor către 12 state. Pe 11 iunie, Guvernul a hotărât să permită reluarea zborurilor către țările care fac obiectul excepției de la izolare.

Azi, CNSU a luat în discuție lista propusă de către INSP și sunt 17 state care în acest moment au o medie zilnică raportată la un million de locuitori, sub 5, în ultimele 14 zile.

Ne interesează mult cele 12 state spre care erau suspendate zborurile și dinspre care nu se putea zbura spre România. Din cele 12 state, trei ies din această listă. Începând cu 15 iunie se poate zbura spre și dinspre Austria, Elveția și Germania, rămânând măsură suspendării zborurilor către celelalte nouă state. INSP va actualiza lista săptămânal și va intra în vigoare la 24 de ore de la aprobarea CNSU.

Pentru binele industriei aeriene din România îmi doresc să eliminăm din această listă toate cele nouă state care au mai rămas. Le recomand tuturor cetăţenilor care doresc să zboare către aceste destinaţii să ia cunoştinţă despre măsurile pe care România le impune în privinţa acestor state şi, foarte important, de măsurile pe care statul respectiv le impune celor care ajung pe teritoriul său.

Lista se va actualiza săptămânal, în fiecare luni, până la orele 16.00, urmând ca prin hotărâre a CNSU să se aprobe scoaterea din listă a țărilor care intră în categoria coeficientului sub 5 cazuri noi la un milion de locuitori, în ultimele 14 zile.

În acest moment, din România în Franța se poate călători. Tot transportul rutier de persoane este liber. Poți circula din România în Franța, dar în momentul în care ai ajuns pe teritoriul Franței trebuie să știi că te supui regulilor de carantinare din Franța, iar în momentul în care te întorci în România trebuie să rămâi în izolare timp de 14 zile. Nu este interzis.

Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de izolare se monitorizează de către INSP, care în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile va propune CNSU eliminarea acestora din listă”, a declarat Lucian Bode.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat sâmbătă care este lista cu toate țările pentru care se elimină obligativitatea carantinei sau autoizolării la domiciliu atunci când cetățenii revin în România din aceste țări, dacă, bineînțeles, sunt asimptomatici. Lista, care în prezent cuprinde 17 țări exclusiv din Europa, se va actualiza săptămânal de către Institutul Național pentru Sănătate Publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *