Statele Unite vor livra Ucrainei muniție cu fragmentație

Joe Biden / Facebook
Sursa foto: Joe Biden

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că a luat o „decizie foarte dificilă” livrând muniţie cu fragmentaţie Ucrainei, justificând acest lucru prin faptul că Ucraina „rămâne fără muniţie”, relatează AFP, transmite Agerpres.

A fost o decizie foarte dificilă pentru mine„, a declarat preşedintele Biden potrivit unor fragmente difuzate vineri dintr-un interviu acordat CNN, precizând că a discutat în prealabil cu ţările aliate şi cu Congresul american.

Statele Unite au anunţat vineri un nou ajutor militar în sprijinul Ucrainei împotriva Rusiei, printre care muniţie cu fragmentaţie, depăşind un nou prag în tipul de armament furnizat Kievului.

Este un război al muniţiilor. Iar ei (ucrainenii) rămân fără muniţie şi stocurile noastre se epuizează„, a mai remarcat el.

Nu a fost o decizie uşoară„, a continuat liderul de la Casa Albă, subliniind că multe ţări interzic utilizarea şi producţia de muniţie cu fragmentaţie în cadrul Convenţiei de la Oslo din 2008. Nici Statele Unite şi nici Ucraina nu sunt semnatare ale acestei convenţii.

Mi-a luat mult timp pentru a fi convins să o fac„, a spus din nou preşedintele american. „Principalul lucru este că ori au aceste arme pentru a-i opri pe ruşi acum (…) ori nu le au. Şi cred că au nevoie de ele„, a mai declarat Joe Biden.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: