Skip to content
Economic

Statul a împrumutat peste 26 de miliarde de lei de pe piaţa internă în primul semestru

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a împrumutat 26,2 miliarde lei, în primul semestru din acest an de pe piața internă, la care se adaugă 3 miliarde euro de pe cea externă, reiese dintr-un raport al instituției, citat de hotnews.ro.

Instrumentele de datorie în semestrul I 2019 pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice au fost următoarele:

De pe piața internă:

Licitații de titluri de stat pe piața interbancară: a fost adjudecată suma de 21,8 mld. lei și respectiv 506,7 mil. euro, reprezentând un total de aproximativ 24,2 mld lei, din care:

2,8% – emisiuni de certificate de trezorerie cu discont cu maturitate de până la 12 luni și emisiuni de obligațiuni de tip benchmark cu maturități reziduale până la 1 an;

50,3% – emisiuni de obligațiuni de tip benchmark cu maturități reziduale între 1 și 5 ani;

46,9% – emisiuni de obligațiuni de tip benchmark cu maturități reziduale între 5 și 13 ani.

Titluri de stat pentru populație: în semestrul I 2019 au fost lansate 19 emisiuni de titluri de stat destinate populației prin programul TEZAUR, cu maturități cuprinse între 1 și 5 ani, totalizând 2 miliarde lei.

De pe piața externă a fost atrasă suma de 3 miliarde euro, printr-o emisiune în trei tranșe de euroobligațiuni, în data de 3 aprilie 2019, astfel:

1,15 miliarde EUR cu scadență de 7 ani și dobândă de 2,00% pe an;

500 milioane EUR cu scadență de 15 ani și dobândă de 3,50% pe an;

1,35 miliarde EUR cu scadență de 30 ani și dobândă de 4,657% pe an;

De remarcat că statul a mai atras 2 miliarde euro în iulie. Emisiunea a fost realizată în două tranșe:

1,4 miliarde euro cu maturitatea de 12 ani, cu o dobândă de 2,124%

600 milioane euro prin redeschiderea maturității de 30 ani, cu o dobândă de 3,4%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *