Construcțiile realizate fără autorizație vor fi impozitate, timp de cinci ani de la constatare, cu un impozit majorat cu 100% față de ce ar fi datorat în mod normal, iar proprietarii vor avea obligația să declare toate clădirile, inclusiv cele construite fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia, pentru stabilirea impozitului.
Nedeclararea va duce la majorări succesive ale impozitului cu 30% pentru fiecare perioadă de întârziere de 6 luni, prevede un proiect de lege pregătit de către Guvern și analizat de Profit.ro.
Proiectul de lege clarifică modul de stabilire a impozitului pentru clădiri, în funcție de legalitatea lucrărilor. Pentru construcțiile realizate cu autorizație de construire, baza de impozitare va fi calculată pe baza datelor oficiale din documentația depusă, precum anexa la cererea de autorizare și proiectul tehnic aferent. Măsura urmărește ca impozitul să fie stabilit pe informații certe, eliminate astfel interpretările sau evaluările arbitrare.
În același timp, proiectul introduce reguli explicite pentru construcțiile realizate fără autorizație, cu excepția celor edificate înainte de 1 august 2001. În aceste situații, impozitarea se va face în funcție de suprafața clădirii executate, iar proprietarii vor fi sancționați suplimentar printr-o majorare de 100% a impozitului, aplicabilă timp de cinci ani, începând cu anul următor constatării neregulii.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









