Skip to content
Politică

Statul Islamic a revendicat atacul cu cuțitul din Bruxelles

thejakartapost.com

Statul Islamic a revendicat atacul de vineri seară din Bruxelles, când un bărbat a agresat cu un cuţit doi militari şi a strigat: „Allah Akbar!”, apoi a fost împuşcat şi a murit la spital.

Anunţul de revendicare a fost consemnat de SITE Intelligence Group (specializat în monitorizarea site-urilor islamiste), preluat de News.ro.

Gruparea teroristă a revendicat atacul într-un comunicat difuzat prin organul său de propagandă, Amaq. „Autorul atacului de la Bruxelles era unul dintre soldaţii Statului Islamic”, indică textul.

De asemenea, ISIS precizează că acţiunea este ca răspuns la apelurile care au ca ţintă Statul Islamic, lansate de statele membre ale coaliţiei internaţionale antijihadiste care operează în Siria şi Irak şi din care face parte şi Belgia.

Totuși, nu există o revendicare similară pentru atacul care avut loc tot vineri seară, dar la Londra.

Procuratura belgiană anchetează deja atacul ca pe unul terorist şi a anunţat că bărbatul era cunoscut poliţiei în urma comiterii unor agresiuni, însă a precizat că acesta nu a comis infracţiuni legate de terorism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *