Statul pregătește exproprierea combinatului chimic Viromet Victoria

sursa: facebook

Statul român pregătește exproprierea mai multor terenuri și construcții aflate în proprietatea combinatului chimic Viromet Victoria, în beneficiul industriei naționale de apărare, banii necesari pentru justa despăgubire a proprietarului urmând să provină din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, relevă date analizate de Profit.ro.

Compania Viromet SA, deținătoare și operatoare a combinatului, se află în insolvență de aproape 5 ani. Pe de altă parte, a terminat anul trecut cu profit net de 28,7 milioane lei, mai mult decât triplu față de cel din 2022, cifră de afaceri de 51,2 milioane lei, cu peste 75% mai mare decât cea din anul anterior, și aproape 170 de salariați, conform datelor raportate Ministerului Finanțelor. Fiscul are de recuperat de la Viromet datorii de peste 28 milioane lei, potrivit tabelului de creanțe întocmit de administratorul judiciar, totalul datoriilor acestora ridicându-se la mai mult de 248 milioane lei. Până în toamna lui 2019, aproape de intrarea în insolvență, Viromet SA a fpst controlată indirect de omul de afaceri Ioan Niculae, prin intermediul offshore-ului cipriot Whitbread Holdings Limited, cu aproape 98% din capital. În prezent, după mai multe schimbări succesive de acționariat, deținerea respectivă a ajuns în posesia Pambac SA Bacău a antreprenorului Eusebiu Guțu, potrivit termene.ro.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: