Statul pregătește încă o dată salvarea TAROM

foto: Facebook / Tarom
Sursa foto: Facebook / Tarom

După ce ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat, în urmă cu o săptămână, că autoritățile europene au aprobat un ajutor de stat consistent pentru TAROM, astăzi a fost publicat și proiectul de HG care va bate în cuie măsura.

” Se supune aprobării acordarea unui ajutor de stat individual de restructurare în favoarea Companiei TAROM, până la valoarea și în structura autorizate de Comisia Europeană, respectiv până la valoarea de 474.193 mii lei (95,3 milioane euro), din care până la 227.742 mii lei (45.77 milioane euro) reprezintă ajutor de restructurare care se propune a fi acordat sub forma de capitalizare, în limita fondurilor alocate cu această destinație în bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 72 „Active financiare”, alineatul 72.01.01 „Participare la capitalul social al societăților comerciale“, menționează un proiect de HG lsansat în dezbatere de Ministerul Transporturilor.

În urmă cu ceva mai mult de o săptămână, pe 29 aprilie, ministrul Grindeanu anunța că CE a aprobat un ajutor de stat pentru TAROM.

” Valoarea acestuia este de maximum 95,26 milioane euro din care 49,53 milioane euro reprezintă ajutorul individual de salvare acordat în anul 2020 (la care se adaugă dobânzile aferente). TAROM va folosi acești bani pentru: înnoirea flotei de aeronave; optimizarea destinațiilor și politicii comerciale; aplicarea unor soluții pentru eficientizarea activităților de mentenanță a aeronavelor; digitalizarea companiei și îmbunătățirea mediului IT, inclusiv a programelor de distribuție bilete; acoperirea deficitului de lichiditate pentru anul 2024″, a spus ministrul pe pagina sa de Facebook.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: