Skip to content
Politică

Statul român va plăti pensie de foști deținuți politici celor patru din Grupul Ilașcu, legea a fost promulgată

Iohannis semnează Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice cu începere de la 2 iunie 1992 și care au fost condamnate în 9 decembrie 1993 de o instanță de judecată nerecunoscută din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fiind vizat Grupul Ilașcu.

Inițiatorul legii, deputatul Eugen Tomac, spune cei patru cetățeni români condamnați în 1993 la ani grei de închisoare de un tribunal ilegal de la Tiraspol vor beneficia de o pensie de foști deținuți politici.

Ilie Ilașcu, Alexandru Leșco, Andrei Ivanțoc și Tudor Popa se bucură astăzi, după un efort de mai bine de zece ani, de recunoașterea și aprecierea statului român, meritate pe deplin. S-a făcut dreptate!”, a scris Tomac pe Facebook.

Ilie Ilașcu a fost condamnat la moarte, dar a fost eliberat în 2001 fiind ales deputat în Parlamentul României și membru în Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei.

Alexandru Leșco a fost condamnat la 12 ani de închisoare și a fost eliberat abia în 2004, după executarea întregii pedepse ilegale.

Andrei Ivanțoc și Tudor Popa au fost condamnați la 15 ani de închisoare și au fost eliberați în 2007.

În calitate de cetățeni români, au acționat Guvernul R. Moldova și Federația Rusă în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului unde au și câștigat procesul.

După eliberare, toți cei patru eroi au fost decorați de către Președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de Cavaler.

Pentru că acești cetățeni români au nevoie de un suport real, am dorit ca statul român să le recunoască meritele și să le ofere în mod constant un sprijin prin acordarea unei pensii similare foștilor deținuți politici”, potrivit lui Tomac.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *