Skip to content
București Știri locale

STB a solicitat creşterea tarifului pe călătorie de la 1,3 lei la 2,5 lei

Bucuresti FM

Societatea de Transport Bucureşti (STB) a solicitat crșterea tarifului de călătorie de la 1,3 la 2,5 lei, a declarat într-un interviu acordat AGERPRES, directorul general al STB, Andrei Creci. Actualul tarif nu a mai fost modificat de 11 ani, iar Creci susţine că veniturile lunare ale societăţii ar putea creşte cu 6-7 milioane de lei după majorare.

Noi am solicitat deja şi sper să se majoreze anul acesta, pentru că de 11 ani suntem la acelaşi tarif de 1,3 lei. E ruşinos că în alte oraşe din ţară, nu în Cluj sau în Oradea, ci în Craiova, este 2,5 lei. Dacă se va majora la 2,5 lei titlul de călătorie, cât cred eu că se va face şi sper că se va face, veniturile noastre lunare cresc cu 6-7 milioane de lei. Există şi posibilitatea transportului gratuit total, dar părerea mea este că efortul Primăriei ar creşte nejustificat şi, paradoxal, s-ar constata şi o scădere a calităţii serviciului. Sunt oraşe în Europa, cum e Talin din Estonia, unde transportul public este gratuit. Pe de altă parte, Londra are 27 de operatori publici şi privaţi, iar societatea de transport din Paris a câştigat unele rute la Londra„, declarat Andrei Creci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *