Skip to content
Politică

Ştefan Florescu, primarul şobolanilor şi al gândacilor sau eternul număr trei? EXCLUSIV FOTO

" "

 

Redacţia PSnews.ro continuă prezentarea unor posibili candidaţi la primăriile din Bucureşti. Episodul de acum se referă la un „independent”, Ştefan Florescu, despre care, chiar dacă, probabil, nu aţi auzit, se pot scrie lejer câteva zeci de pagini. De ce am pus ghilimele veţi vedea în rândurile de mai jos.

" "
" "

Începem prin a aminti faptul că omul a mai candidat o dată la Primăria Sectorului 6, la alegerile din 2012, situându-se pe locul al treilea, cu 12,96%, după Rareş Mănescu, respectiv fostul primar Cristian Poteraş.

 

Aici, trebuia să fie câteva rânduri despre CV-ul lui

Dar nu sunt, pentru simplul fapt că un astfel de document nu poate fi găsit. Ce ştim, în schimb, este că, în prezent, personajul activează ca funcţionar al Administraţiei Pieţelor Sector 4 şi chiar a fost director al instituţiei.

 

De unde i s-a tras incompatibilitatea

De la calitatea de director al Administraţiei Pieţelor Sector 4, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate, citat de jurnalul.ro.

„Stefan Florescu s-a aflat in stare de incompatibilitate in perioada 24.07.2009 – 20.03.2012, intrucat a detinut, simultan, functia de conducere de Director al Directiei de Administrare a Pietelor Sector 4 si cea de administrator al societatilor comerciale S.C. MUSATTINY IMPEX S.R.L., S.C. STEFRAN INTERNATIONAL S.R.L. si S.C. RAYFRANC S.R.L. (24.07.2009 – 09.11.2009), respectiv pe cea de Presedinte al Filialei Partidului Conservator Sector 6 Bucuresti (06.11.2009 – 20.03.2012)”, se arată în documentul ANI.

 

Averea lui Florescu: patru case într-una singură

Pe site-ul Direcţiei Pieţe şi Gestionare Activităţi Comerciale Sector 4, sunt disponibile atât declaraţia de avere, cât şi cea de interese a lui Ştefan Florescu. Despre declaraţia de interese putem spune doar câteva vorbe: indică numai calitatea de preşedinte al Fundaţiei Ştefan Florescu „Din suflet pentru suflet”, o fundaţie aparent fantomatică, despre care şeful ei nu spune nimic concret pe site-ul lui de campanie. Vom vorbi în capitolul următor şi despre acest site.

În schimb, declaraţia de avere scoate la iveală un fapt interesant. Găsim, de exemplu, două terenuri cumpărate în 2010 (ambele situate în strada Prelungirea Ghencea din Bucureşti, fapt vizibil în ciuda încercării de cenzurare a adreselor, în copia scanată): unul agricol de 144,34 mp, iar celălalt intravilan de 699,8428 mp. Mai vedem două autoturisme (Hyundai şi Toyota), cumpărate în 2006. Dar se găseşte în declaraţie şi o casă ce măsoară 307,63 mp, de patru ori cât una obişnuită. Toate aceste bunuri le întreţine Ştefan Florescu dintr-un venit anual de 42.900 de lei, obţinut de la Administraţia Pieţelor. Omul este cu atât mai gospodar, cu cât, din aceiaşi bani, reuşeşte să-şi crească şi cele trei fetiţe, cu care se laudă pe Facebook.

Am vorbit despre bani? Bine am făcut – nu de alta, dar Florescu a avut, de-a lungul vremii, nişte firme de care s-a ales praful, iar recent s-a pomenit şi cu Curtea de Conturi pe cap, care l-a luat la întrebări despre şefia lui la Administraţia Pieţelor Sector 4, după cum masapresei.ro a scris aici, respectiv aici.

 

 

Candidatul flower power

Site-ul de campanie al lui Ştefan Florescu are, printre semnatarii articolelor, utilizatorul „flowersn” – o stilizare a numelui pe care îl poartă politicianul. Comparaţia cu flower power nu este întâmplătoare – la fel cum această mişcare a rămas cantonată în anii ’60-’70, aşa şi portalul lui Florescu a fost lăsat în paragină încă din 2012. Este inutil să spunem că nici nu poate fi vorba despre vreun CV ori despre vreo descriere a fundaţiei pe care o patronează.

 

O gafă cât o mineriadă

E greu să râzi de un politician atunci când discursul lui este atât de anost, încât poate adormi plutoane întregi de santinele de la Pentagon. Totuşi, nu ştii de unde sare iepurele. La sfârşitul lunii septembrie, Ştefan Florescu a postat pe Facebook un set de fotografii dintr-un cort de campanie în care nu ştim exact ce făcea, fiindcă imaginile nu arată, pe masa din cort, decât o condică (în care semnează unii trecători) şi câteva ziare de campanie. Descrierea grupajului fotografic este: „Va multumim pentru simtul civic de care dati dovada in campania UNITI Ridicam Scoala! Un proiect Din Suflet, Pentru Suflet!”.

Vă sună cunoscut? Normal că vă sună! Nici nu e de mirare că s-a sesizat o comentatoare, care l-a pus la punct pe Florescu:

„De ce folositi expresii pe care le-a rostit iliescu cand a multumit minerilor ,d-le Florescu ???????” („Vă mulţumesc pentru înaltul spirit civic de care aţi dat dovadă şi la bine, dar mai ales la greu”. Aşa li se adresa minerilor Ion Iliescu, preşedintele României din ziua de 15 iunie 1990.)

Imediat au sărit doi postaci. Am făcut instantanee de ecran, că poate-i vine cuiva ideea să şteargă ceva:

Florescu 1

Florescu 2

 

 

O fantomă bântuie prin independenţa lui Ştefan Florescu

Nici nu apuci bine să derulezi în jos fluxul de pe profilul de Facebook al posibilului candidat, că te întâmpină un zâmbet care a marcat timp de două decenii politica românească. Generaţia Facebok care citeşte aceste rânduri ar trebui să ştie, că, înainte de „Interesul Naţional”, al anilor 2000, a existat un „Consens Naţional”, al anilor ’90: Ion Iliescu. El este cel care zâmbeşte matusalemic din fotografiile postate de Ştefan Florescu. Acesta descrie setul de fotografii într-o limbă de lemn destul de apropiată de cea cu care ne-a obişnuit, în deceniile trecute, cel care „a găurit drapelul”. Ia să vedem cum îl laudă Florescu aici:

„M-a onorat invitatia si, la randul meu, am onorat-o cu respect, fata de personalitatea unui om care si-a pus amprenta pe devenirea post revolutionara a tot ceea ce reprezinta si astazi zbaterile noastre, intru devenirea ca stat democrat. Mai mult sau mai putin controversat, Ion Iliescu ramane acelasi om care uimeste, prin agerimea mintii, preocupare catre a transmite din ceea a asimilat, constant, pertinent, viu ca spirit, avand experienta si intelepciunea unor vremuri despre care noi inca deprindem. Destinul unui om, fie acesta de stanga, dreapta, centru sau oriunde s-ar putea situa, pe esicherul politic sau in viata insasi, ramane, totusi, destinul unui om! Este important ca atunci cand decizi pentru oameni, simti si vrei sa construiesti, sa nu tii cont decat de interesul si de nevoile lor, ci nu de cel al vreunei pozitionarii pe harta politicului! Cel putin, acesta este crezul meu, care ma determina sa fac tot ceea ce depinde de mine pentru ca, intr-o zi, sa putem depana amintiri…nu stiu daca vor fi de stanga, de dreapta…insa, din orice parte ar veni, vor fi ale noastre si sunt pe deplin incredintat ca vom avea ce depana, despre un destin adminstrativ al Sectorului 6 ce va fi, in sfarsit, unul benefic pentru aceasta comunitate locala, greu incercata in neputinta unora, care nu au precupetit niciun efort in a se creste pe ei, in timp ce au distrus aceasta parte de Bucuresti!”

 

Alte două fantome cutreieră prin aceeaşi independenţă

Prima este Sorin Oprescu, de la care Florescu a încercat să fure susţinerea, când a candidat în 2012, încât l-a făcut pe doctor să iasă la rampă şi să dezmintă şahăr-mahărul „independentului”, conform inpolitics.ro. În acea perioadă, Ştefan Florescu umbla cu căciula-n mână să cumpere voturi şi chiar a fost filmat cu camera ascunsă, după cum puteţi citi pe qmagazine.ro.

A doua stafie este Cristian Popescu-Piedone, despre care presa deja a scris că ar fi naşul lui Ştefan Florescu. Nu ştim dacă lucrurile stau exact aşa, dar noi, cei de la PSnews.ro, am văzut cu ochii noştri cum oamenii lui Florescu împărţeau un ziar de campanie în care „independentul” apărea de mână cu fostul primar de la Sectorul 4, în timp ce publica sondaje care duhneau a măsluire de la o poştă şi în care Ştefan Florescu apărea câştigător detaşat la Primăria Sectorului 6.

În ştirea noastră, am avut doar imagini ale sondajelor fotografiate din ziar. Dacă doriţi claritate mai mare, găsiţi chiar pe profilul de Facebook al lui Ştefan Florescu, dând click aici.

Tot în materialul citat mai sus, PSnews.ro a prezentat succint cariera politică a lui Florescu: a fost omul mogulului Dan Voiculescu până în primăvara anului 2012, când a plecat din PC. Oficial, el şi-a motivat gestul – vezi, Doamne! – în mod altruist, „pentru locuitorii sectorului şi pentru stabilitatea USL”. Totuşi, neoficial, s-a auzit că Florescu ar fi călcat în străchini, criticând conducerea PSD, vorbe ce ar fi ajuns până la urechile lui Victor Ponta, potrivit hotnews.ro.

 

Au murit oameni în Colectiv, au murit şi susţinerea politică, şi bunul-simţ al lui Ştefan Florescu

Susţinerea s-a dus pe apa sâmbetei pentru simplul fapt că Piedone a fost arestat, în dosarul Colectiv. De cealaltă parte, bun-simţul a fost spulberat şi el în cele patru zări, după cum uşor putem vedea pe pagina de Facebook a lui Florescu: niciun cuvânt despre incendiul din clubul Colectiv; ba mai mult: acţiuni electorale în perioada de doliu naţional (31 octombrie – 2 noiembrie).

De altfel, de asemenea acţiuni este plin profilul lui Ştefan Florescu, în special unele vizând deratizarea şi dezinsecţia unor blocuri din cartierele Militari şi Drumul Taberei.

 

DNA a început secerişul de toamnă la Primăria Sectorului 4

La finele lunii septembrie, Florescu s-a pozat cu Piedone la inaugurarea Zilelor Recoltei din S4, printre producătorii agricoli care veniseră să-şi expună legumele şi fructele.

După tragedia din Colectiv, DNA a dat iama în mai mulţi funcţionari publici de la primărie, culminând cu însuşi Cristian Popescu-Piedone. Ştefan Florescu lucrează el acum ca funcţionar al unei direcţii ce ţine de Primăria Sectorului 4, dar vrea să candideze la cea a Sectorului 6. PSnews.ro a aflat, din surse bine informate, că actualul edil de la 6, PNL-istul Rareş Mănescu, are deja bocceluţa făcută, aşteptănd din clipă-n clipă să fie „luat”. De altfel, acesta ar fi unul dintre motivele pentru care Mănescu stă mai mult prin străinătate.

Anterior, la sfârşitul lunii mai 2014, Ştefan Florescu apărea pe Facebook într-o postură grandioasă: alături nu doar de Piedone, ci şi de Victor Ponta şi de Daciana Sârbu:

Stefan Florescu Victor Ponta Cristian Popescu Piedone Daciana Sarbu
Stefan Florescu Victor Ponta Cristian Popescu Piedone Daciana Sarbu

Îngăduiţi-ne un moment de cârcoteală: această fotografie a fost premonitorie: Ponta făcea „pa-pa” cu mâna – a plecat; Piedone privea în jos – a plecat şi el, chiar mai brutal decât fostul premier. Florescu, la rândul lui, avea o privire emoţionată – oare către cine privea?

În final, nu ne rămâne decât să aşteptăm alegerile locale din primăvară. Oare va câştiga „independentul”, acum, că l-au lăsat toţi „tătucii” din braţe? Sau va călca, timid ca o domnişoară de pension, peste pragul vreunui partid politic aflat „în cărţi”, care să îl susţină pe candidatul şobolanilor şi al gândacilor?

 

10 comentarii la “Ştefan Florescu, primarul şobolanilor şi al gândacilor sau eternul număr trei? EXCLUSIV FOTO

  1. Ce atata facem pe prostii, chiar suntem adormiti? chiar asa prosti ne credeti? noi nu stim de ce a pus corturile? pentru incompetentul ala de Manescu. Cum de a-ti gasit voi asa repede averea lui Florescu doar pentru simplu fapt ca, candideaza.. Ia faceti ma la toti controluri sa vedem averile celor care candideaza,ia faceti ma si lui Manescu asta o ancheta sa vedem ce avere are..Chiar asa ne credeti prosti ? De mincinosi ce sunteti , repede gasiti nod in papura, dar de ceilalti nu va legati..

    1. Domnule Valentin Busuioc mi-a placut foarte mult poemul “Tablou muzical” si aveam o parere extraordinara despre dumneavoastra pana azi cand am citit acest articol. Cu regret, declar ca sunt profund dezamagit de abordarea dumneavoastra a acestui subiect si de modul grosolan de punere in lumina a “adevarului” mincinos. Tind sa cred ca a-ti fost influentat intr-un fel sau altul cand a-ti scris aceste lucruri despre un om ca dansul!

  2. Sa va fie rusine!!!Spuneti numai miciuni!!!Noi locuitorii sectoruli 6 stim mai bine decit voi ce face Dl Florescu!Sa va fie rusine!!!

  3. hahahah- dadada madam asineta ( ce nume predestinat………hihihih) stiti bine ce face dl florescu dar „A-TI „( il citez pe postacul victor) uitat sa ganditi ( cu masa amorfa din craniu ) : oare cum face asta ca e mai ceva ca fat-frumos ?? din 42k /an are o cocioaba de 300 m si 2 masini? sa intelg ca are reteta de supravietuire cu aer ?ca 3 copii sunt imbracati cu haine de firma de catre sfantul duh??

    NU asineto tata, el are tot ce are pentru ca e om de baza al partidului, pt ca fura pt partid( si-si ia si el o parte , evident) si fura DIN BANII NOSTRI – DACA VENEA LA FURAT LA TINE ACASA IL FLEGMAI IN FATZA, dar EL FURA DE LA BUGET

  4. Domnule Florescu nu va lasati intimidat de acesti latratori, asa cum face cateaua mea din curte care latra noaptea la luna, asa sunt si ei, care in viata lor nu au dat cel putin un covrig de pomana. Ei nu stiu cat bine faceti, . Ajutati copii, pensionari orfani dati mancare si imbracaminte celor nevoiasi. Toti vor sa ne fiti primarul sector.6, ca Macanescu am inteles ca s-a mutat in Dubai sau Bruxel, deoarece nici o parte dintre salariatii Primariei, nu au auzit de el. Noi vrem sa fiti primarul sectorului 6. si va sustinem cu toti. SA VENIM CU TOTII LA VOT SI SA ALEGEM OMUL POTRIVIT PENTRU SECTORUL 6 CARE A AJUNS DE PARAGINA .Nu am avut nici-un bec aprins de sarbatorile de iarna. RUSINE PRIMARULUI MACANESCU.

  5. Domnule Florescu nu va lasati intimidat de acesti latratori, asa cum face cateaua mea din curte care latra noaptea la luna, asa sunt si ei, care in viata lor nu au dat cel putin un covrig de pomana. Ei nu stiu cat bine faceti, . Ajutati copii, pensionari orfani dati mancare si imbracaminte celor nevoiasi. Toti vor sa ne fiti primarul sector.6, ca Macanescu am inteles ca s-a mutat in Dubai sau Bruxel, deoarece nici o parte dintre salariatii Primariei, nu au auzit de el. Noi vrem sa fiti primarul sectorului 6. si va sustinem cu toti. SA VENIM CU TOTII LA VOT SI SA ALEGEM OMUL POTRIVIT PENTRU SECTORUL 6 CARE A AJUNS DE PARAGINA .Nu am avut nici-un bec aprins de sarbatorile de iarna. RUSINE PRIMARULUI MACANESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *