Skip to content
Societate

Ștefureac (INSCOP): Autonomia Ținutului Secuiesc va fi folosită ca temă de campanie. Nu te poți juca cu astfel de subiecte

psnews.ro

În exclusivitate pentru PSnews.ro, Remus Ștefureac, politolog, director Inscop Research și coordonator al proiectului Strategic Thinking Group, a trasat o serie de concluzii referitoare la scandalul iscat de proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc. Ștefureac atrage atenția că nu de puține ori UDMR „pare că se manifestă mai mult ca o filială a unui partid din altă țară decât ca o organizație înregistrată în România”.

„Reacția oamenilor arată extrem de multe frustrări acumulate în timp, pe fondul unei succesiuni interminabile de provocări care au venit de la Budapesta și care nu s-au evacuat la momentul potrivit, pentru că de fiecare dată autoritățile române au reacționat cu prudență sau chiar nu au reacționat deloc”, a explicat politologul.

„Este o acumulare în timp a multor frustrări pe acest subiect și, din păcate, deja de prea mulți dinspre regimul aproape extremist de la Budapesta vin provocări de orice fel spre România. De la chestiuni de simbolistică, și ne aducem aminte de gestul de blocarea ambasadorilor Ungariei de a participa la celebrarea zilei naționale a României, un gest absolut absurd, până la chestiuni mult mai concrete legate de fonduri pe criterii etnice în Transilvania. O multitudine de provocări. De cele mai multe ori, autoritățile române au reacționat ponderat și de cele mai multe ori reacțiile ponderate ale autorităților române au primit critici virulente din partea unei părți a populației. Așa se explică și reacția pe care o văd pe rețelele de socializare de sprijin puternic a declarației atipice pentru președinte. Replica liderului UDMR chiar m-a amuzat. Acuză mesaje vadimiste. E absolut greu să îl acuzi pe Klaus Iohannis, președinte al României care provine din comunitatea germană și care e cunoscut pentru abordările sale care n-au nicio legătură cu naționalismul gregar promovat în anumite vremuri de către politicieni naționaliști români, de așa ceva fără să nu cazi tu însuți în ridicol. 

Din păcate, uneori UDMR pare că se manifestă mai mult ca o filială a unui partid din altă țară decât ca o organizație înregistrată în România. Reacția oamenilor arată extrem de multe frustrări acumulate în timp pe fondul unei succesiuni interminabile de provocări care au venit de la Budapesta și care nu s-au evacuat la momentul potrivit pentru că de fiecare dată autoritățile române au reacționat cu prudență sau chiar nu au reacționat deloc. Este o problemă extrem de sensibilă pentru ambele comunități. Vorbim despre un subiect readus în atenția noastră în contextul Centenarului pentru care s-au sacrificat 1 milion de vieți în urmă cu 100 de ani. Un astfel de subiect nu are cum să nu producă anumite reacții”, a declarat Remus Ștefureac pentru PSnews.ro

În opinia directorului Inscop Research autonomia Ținutului Secuiesc va fi folosită de anumiți politicieni ca temă de campanie în acest an electoral. Totodată, Remus Ștefureac subliniază că, din punct de vedere procedural, instituirea unor autonomii pe criterii etnice este imposibilă conform principiilor europene, Constituției României.

„Ura nu are ce să caute în spațiul public și cred că este de datoria noastră, a tuturor, să temperăm orice excese. Văd că au mai apărut politicieni cu viziuni ultranaționaliste, însă, evident că acestea sunt minoritare și nu își au locul. În același timp, cred că statul român, prin toate instituțiile sale, nu mai poate să accepte această poziție hipertolerantă față de provocările grotești ale unui regim cu apucături extremiste. Un alt element care ar merita adus în atenție este acest an 2020, care este văzut de ideologii regimului de la Budapesta ca un an cu o simbolistică aparte, centenarul Trianonului, și de aici o serie de acțiuni culturale inițiate într-o cheie ostilă. Acest lucru nu are absolut nicio legătură cu realitățile secolului 21, cu abordarea europeană. Aceste acțiuni sunt contrare normelor de conduită, colaborare, care stau la baza proiectului european.

Va fi folosită ca temă de campanie anul acesta autonomia Ținutului Secuiesc. Nu înțeleg indolența Parlamentului, care pare că a uitat de acest subiect. Din punct de vedere procedural, instituirea unor autonomii pe criterii etnice este imposibilă conform principiilor europene, Constituției României. Evident că nu se poate întâmpla acest lucru. E vorba despre o simbolistică foarte importantă și nu poți să ignori asemenea subiect și să consideri că este un subiect oarecare. Nu te poți juca cu astfel de subiecte. Nimeni, nici din România, nici din Europa, nu-l poate acuza pe președintele României de abordări ultranaționaliste, radicale. S-a depășit un prag de acceptabilitate a acestor provocări. 

Uitați-vă la evoluțiile total nefericite din Spania. România este un model de gestionare a relației cu minoritatea maghiară. Acest lucru ne-a permis să evităm devieri catastrofice. Cred că riscul de fi afectați de aceste provocări care vin din partea regimului de la Budapesta este relevant. Toate instituțiile statului român sunt obligate să răspundă în spiritul european și să arătăm că minoritatea maghiară din România se ocupă de toate drepturile”, a conchis acesta.

Amintim că proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc a fost respins miercuri de senatori, după o ședință care a durat aproape 2 ore.

Proiectul fusese adoptat tacit, marți, de Camera Deputaților, iar acest lucru l-a determinat pe președintele Klaus Iohannis să reacționeze dur și să acuze PSD că „se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”.

CITIȚI ȘI: Klaus Iohannis: PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor. A ajutat UDMR să dea autonomie Ținutului Secuiesc

DETALII AICI: S-a pus cruce pe proiectul privind autonomia Ținutului Secuiesc. Vot decisiv în Senatul României

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *