Skip to content
Politică

Stelian Tănase dă cărțile pe față. Ce se întâmplă cu adevărat la TVR și ce politicieni au controlat instituția

Directorul TVR, Stelian Tănase, a făcut miercuri o serie de precizări extrem de interesante despre ce se întâmplă cu adevărat în cadrul acestei instituții.

”Bătălia care se duce în jurul TVR e un amestec de fervoare, plicitiseală și dispreț. Politicienii nu iubesc TVR deși sunt artizanii stării ei mizerabile de acum. Totuși există un conflict acut în toamna asta pentru că e campanie electorală. Esențial – TVR este intr-un dezastru finaciar de care nu vrea să audă nimeni. Masurile necesare au fost amînate pentru 2015 cind nu sunt alegeri. Nici 2013 nu a fost un an electoral și tot nu s-a făcut nimic. Cauza – indiferența celor care ar trebui să decidă și să rezolve. Acolo sunt totuși pîrghiile și resursele de care depinde TVR. Din nefericre nu la TVR sunt mijloacele. Legea a vrut atlfel, a adus TVR la cheremul politicienilor, mai ales a celor de la putere. S-au perindat mai multe guverne in ultimii zece ani si fiecare a contribuit cu ceva la ingenunchierea televiziunii publice”, a explicat Stelian Tănase pe blogul personal.

”Depeendentă   economic, săracă, plina de datorii, TVR poate fi usor controlată, îndrumată editorial chiar de către politicieni. Mulți își închipuie de vreo 20 de ani încoace – pentru că sunt miniștrii sau șefi de partid- că TVR e fieful lor, terenul lor de vînătoare – unde pot să dea ordine, să impună emisiuni, oameni etc”, și-a continuat precizările directorul TVR.

Cu privire la partizanatul TVR, Tănase explică că cei care au condus această instituție au fost de partea tuturor politicienilor care au condus România.

”Oamenii care l-au servit pe Năstase, au trecut sub streașina lui Băsescu. Unii s-au fofilat apoi în echipa lui Tăriceanu, apoi la Boc. Acum mulți se dau drept adepți ai lui Ponta, pariind nu pe profesia lor, ci pe alegerile prezidențiale. Miros incă bine a aer de Cotroceni, recte a Băsescu dar și-au dat haina la întors. Îi vezi plini de zel (ca să li se ierte păcatele) în anturajul unor puternici ai zilei. Politicienii au nevoie disperată în perioada asta electorală de imagine, de propagandă ( TVR are o experiență mare, din perioada 1955-90). TVR știe să faca propangadă mai bine ca oricine”, a afirmat Stelian Tănase.

Directorul TVR nu ezită să recunoască faptul că ”miza este, azi ca și ieri, controlul asupra disprețuitei “bătrîne doamne. TVR s-a născut in anii 50 ca o anexă a aparatului de propagandă și nu a avut din păcate prudența să tină pasul cu vremurile. Nu e de mirare că este în 2014 cea mai puțin reformată instituție de după 1989. Pină și serviciile secrete s-au reformat – TVR refuză să o facă. Trecută dintr-o mînă-ntr-alta, ca o damă de consumatie, azi pare pe cale de extincție. Cutume, mecanisme, personal – sunt cam aceleași din trecut. Mentalitățile la fel. Un imobilism – salvator pentru interesați – domină peisajul.”

2 comentarii la “Stelian Tănase dă cărțile pe față. Ce se întâmplă cu adevărat la TVR și ce politicieni au controlat instituția

  1. Stelian Tanase ar trebui sa plece impreunacu prietenii lui platiti bine din banii nostri.
    TVR nu are nevoie de capuse ca Tanase.
    Cum este posibil sa vorbeasca el de presiunile polititce ale psd cand consilierul personal al lui Johannis este in CA.
    Domnul Tanase vrea sa creasca taxa tv. Eu zic ca el este un prost manager si un smecher care face afaceri sub umbrela liberala.
    SA mai inchida din posturile acelea multe la care nu se uita nimeni, sa mai scada numarul colaboratorilor si sa ii lase pe profesionistii din tvr sa-si faca meseria.
    Victimizarea lui Tanase este de prost gust.

  2. Bravo! Poate ca nu este chiar cireasa de pe tort, dar cred ca este singurul care spune lucrurilor pe nume.

    Il cred pe cuvant cand vine vorba de a fi seful TVR. Ma bucur enorm de faptul ca are curajul de a spune verede-n fata, dar cred totusi ca nu e chiar cireasa de pe tort a spuselor sale. Poate ar trebui sa demisioneze ca mai apoi sa dezvaluie intreg „serparisul” din TVR.
    Bravo!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *