Skip to content
Politică

STENOGRAMĂ Cum s-a ajuns la eșecul „Fără penali în funcții publice”. PSD-iștii, acuzați de abuz: ”Nu este corect, ieri am discutat altceva”

Inquam Photos / George Calin
" "

Ședința de miercuri a Senatului care avea pe ordinea de zi iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei „Fără penali în funcţii publice” a fost suspendată din lipsă de cvorum. Conducerea Senatului (controlată de PSD) a decis ca votul să fie dat prin prezența fizică a parlamentarilor și nu prin telefon, așa cum s-a procedat în ultimele luni. La rândul lor, liberalii au anunțat prin vocea Alinei Gorghiu că vor vota inițiativa USR doar dacă va fi cvorum fără ei.

PS News a intrat în posesia stenogramei care arată cum au stat, de fapt, lucrurile la şedinţa Comitetului liderilor din Senat. Din discuțiile prezentate mai jos, înțelegem că PSD a impus votul fizic pentru proiectele aflate pe ordinea de zi de miercuri, UDMR şi PNL a protestat vehement, în timp ce, culmea!, Uniunea Salvaţi România a părut mai degrabă înțelegătoare cu cei de la PSD.

" "
" "

La discuție au participat liderii grupurilor din Senat: Ștefan-Radu Oprea(PSD), Daniel Fenechiu (PNL), Cseke Attila (UDMR) și Radu Mihail (USR).  Senatorul Radu Oprea a fost cel care în şedinţa Comitetului liderilor a anunţat că votul va fi fizic.

„Propunerea mea este următoarea: să avem astăzi un plen fizic la ora 14.00”, a început reprezentantul PSD, Ștefan-Radu Oprea.

Prima persoană din opoziţie care a atras atenţia că s-au schimbat regulile jocului fost Daniel Fenechiu, liderul senatorilor PNL. Apoi, liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a fost politicianul care le-a atras atenţia PSD-iştilor că altceva au discutat la precedenta şedinţă. De altfel, Cseke Attila a fost senatorul care a bătut în repetate rânduri obrazul reprezentantului PSD că a schimbat regulile în timpul jocului.

„Stați puțin, ieri am întrebat acest lucru în mod concret. Facem fizic și facem online, și mi s-a spus că așa facem. Acum, dacă schimbăm astăzi…

Bun. Este regulament, PSD are majoritate, poate să decidă acest lucru, dar din punctul acesta de vedere, eu, până la finalul alegerilor, dacă se menține această opțiune astăzi, atunci este evident că în Comitetul liderilor degeaba discutăm, foarte sincer acum, degeaba discutăm. Am discutat ceva ieri, care s-a schimbat până azi. Nu este corect, eu nu degeaba am întrebat, de aceea am întrebat, pentru că una e una, alta e alta. Nici din centrul țării nu pot să spun acum unui om să se urce în mașină și să ajungă la București, pentru că nu are cum să ajungă (…) nu este corect, înțelegerea din Comitetul liderilor a fost cu totul altceva”, a declarat Cseke Attila.

Şi liderul PNL, Daniel Fenechiu, i-a atras atenţia lui Radu Oprea că PSD iar se comportă abuziv.  Într-un mod total surprinzător, liderul senatorilor USR, Radu Mihail a avut atitudinea cea mai moale dintre politicienii contestatari ai votului fizic.

„Poate ar trebui să vedem dacă mai sunt discuții  și să ajungem la un acord privind acest vot, da? OK. Bun. Asta e”, a spus USR-istul.

Vedeți AICI cum a decurs discuția:

" "

1 comentariu la “STENOGRAMĂ Cum s-a ajuns la eșecul „Fără penali în funcții publice”. PSD-iștii, acuzați de abuz: ”Nu este corect, ieri am discutat altceva”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *