STENOGRAME „azilele groazei”: „Să dai și pe ei, să dea dracii în ei”

azilele groazei
Sursa foto:Freepik

PS News continuă seria dezvăluirilor cu privire la azilele groazei. Stenogramele pusele la dispoziție de procurori dezvăluie cum bătrânii erau ținuți în condiții inumane de cazare, respectiv paturi fără saltele conforme (burete învelit cu pânză), infestate de gândaci și plosnițe. De asemenea bătrânii ce nu aveau capacitatea să se autoîngrijească sunt ținuți nespălați iar cei care suferă de incontinență (poartă scutece) nu sunt schimbați perioade îndelungate de până la 9 zile, aspecte care rezultă atât din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate, cât și din declarațiile date în cauză de colaborator.

De asemenea bătrânilor nu le era asigurată o alimentație minimală și din probatoriul administrat a rezultat că aceștia sunt subnutriți și cantitățile precum și calitatea mâncării sunt total inadecvate și insuficiente, fiind slabe din punct de vedere nutritiv.

Elocventă în acest sens este situația unui beneficiar care potrivit afirmațiilor aparținătorului său, care îl prelua periodic la domiciliu, pentru scurte interval de timp a slăbit 6 kilograme în doar șase săptămâni.

În data de 31.03.2023, la ora 08.30.47, Godei Daniel, membru fondator al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, este contactat de Cristea Alexandru zis Sandu, despre care PS News a mai scris și în episoadele precedente.

Sandu: Bine bosule. Ăăă… M-am uitat și de gândaci.

Godei Dan: Și?

Sandu : Nu prea, n-am dat de nici unul. E de ăia leșinați.

Godei Dan: Înseamnă că o fi mințit ăsta mă că mai era?

Sandu : Cine? Nicoleta? Dreacu știe. Și ăsta mi-a zis mie să aflu că e mult, mult și la el. Da de unde dracu mă? Zi i-ai luat de pe haine, de pe undeva.

Godei Dan: Unde-s mulți mulți? În partea aialaltă?

Sandu : Da!

Godei Dan: Bă ești nebun? Erau hainele băgă-mi-aș p*** în gura lor. Dă-le ca lumea să și bea.

Sandu : Le-am dat. Le-am dat și alaltăieri…

Godei Dan: De unde dreacu să fie acolo? Ei le-a luat.

Sandu : Păi după ei, de unde crezi?

Godei Dan: Da de unde dreacu? Dă, mai dă-i și astăzi, dă-le până-i găsește dracii. Arată-le cum să dea.

Sandu : Dau și sus ?

Godei Dan: Păi nu, dacă ai dat sus ieri, nu. Sus dacă nu sunt probleme n-ai de ce. Dă-i la ei dacă e. Să dai și pe haine să dai și pe ei, să dea dracii în ei.

Sandu : Bine bos.

În data de 22.05.2023, la ora 15:08:40, Godei Daniel, a luat legătura cu Cristea Alexandru și au purtat următoarea discuție:

GODEI DANIEL: La înălțime, ai grijă! În ce seară mai poți să mai fugi până aicea?

CRISTEA ALEXANDRU: Păi ce tre’ să fac?

GODEI DANIEL: A apărut balauri, iară…

CRISTEA ALEXANDRU: Aoleu!

GODEI DANIEL: Da, la NICOLETA, pe jos pe la canapea…

CRISTEA ALEXANDRU: Am înțeles!

GODEI DANIEL: Dar să-mi spui sigur ca să o pun, să știu dacă o pun pe ALINA să schimbe de azi cearșafurile sau cu o zi înainte, ca să nu fie murdare și să le schimbe iar, adică să stea…

CRISTEA ALEXANDRU: Aha…

GODEI DANIEL: Să nu stea cu otrava pe ele!

CRISTEA ALEXANDRU: Păi cum naiba să fac?

GODEI DANIEL: Păi nu știu, tu știi, d-aia te-am sunat, ca să știu cum o organizez pe ALINA!

CRISTEA ALEXANDRU: Mâine e marți, miercuri?

GODEI DANIEL: Cum zici tu, nu știu, d-aia te-am întrebat cum zici tu, dar acuma, până ajungi tu vineri, ca mi-e să nu se împuieze, că le știi, că aia ne mai trebuie, a fost bine până acuma, ne c**** pe noi…

CRISTEA ALEXANDRU: Da, se face iar, se înmulțește!

GODEI DANIEL: Da, da, păi aia m-am gândit și eu, că voiam să te las până vineri, dar zic, dă-o dracu (neinteligibil) că la urmă…

CRISTEA ALEXANDRU: Hai că vedem, poate vin mâine, mâine sau poimâine, poimâine!

GODEI DANIEL: Fii atent, să-mi spui ca să, ți-am zis, atuncea nu-i zic să schimbe niciun cearșaf, o lasă așa…

CRISTEA ALEXANDRU: Și miercuri…

GODEI DANIEL: Și să le schimbe atunci, da!

Tudorancea Cristina discută la data de 13.04.2023, ora 11:01 cu Trifu Gheorghița, despre mâncarea de duminică, cum sa o împartă ca sa rămână mâncare și pentru masa de seara, întrucât nu au suficientă pentru seara, având loc următoarea discuție:

Tudorancea Cristina: Doar că seara, doar că seara, momentan, nu avem ce să se dea, asta încerc să-ți explic.

Trifu Gheorghița Mădălina : Eu știu. Dar nu merge Cristina. Nu merge, clar. Pentru că o să rămână la control și o să vorbească ăștia… păi și o să-mi zică ăștia, cum mi-a zis aia: Doamnă, dumneata, copilul dumitale ar mânca margarină d-asta? Mă ia aia cu chestii de genul ăsta.

Tudorancea Cristina: Nu dragă. Nu merge, atunci…

Trifu Gheorghița Mădălina : Nu merge. Că o să tăinuie asta. Primul este Virgil care spune că mi-a dat în ziua de Paști mămăligă cu brânză. Nu merge Cristina, clar.

Tudorancea Cristina: Știu

Trifu Gheorghița Mădălina : Indiferent

Tudorancea Cristina: Știu că nu merge, doar că-ți aduce decât micul dejun și prânzul. Și astea o să le aducă Daniel în ziua de Paște, ca să știi.

Trifu Gheorghița Mădălina : Nu știu. El mi le aduce toate dimineața?

Tudorancea Cristina: O să le aducă, cred, toate dimineața, da.

Trifu Gheorghița Mădălina : Așa, ca din toate alea dimineața, eu știu, ca să pot să fac și porție din tot ce este acolo, eu vreau să fac o porție și pentru seara, m-ai înțeles?

Tudorancea Cristina: Am înțeles.

Trifu Gheorghița Mădălina : Văd acuma. Că tu dacă îmi spui sigur mie mâine, sau sâmbătă când îmi spui tu mie, zic: Bă Mădălina, uite aduce asta, asta, asta la micul dejun și astea, eu știu cum să împart mâncarea, să o proporționez.

Tudorancea Cristina: Am înțeles, da. Că de luni aduce cateringul normal.

Trifu Gheorghița Mădălina : E treaba lor ce face. Dar tu trebuie să-mi spui sigur, să știu, ca eu când cobor dimineața la ora 6 sau când cobor eu, înțelegi, dimineața, eu știu să fac porțiile și pentru seara. Că n-o să pun dimineața waw, înțelegi? Și seara deloc. Eu trebuie să proporționez mâncarea aia. M-ai înțeles?

Tudorancea Cristina: Da. Asta o să mai rămână de discutat să vorbim mâine cu Dan să vedem exact…

În data de 27.04.2023, la ora 12:56:13, Godei Daniel este contactat de Sandu cu care poartă următoarea discuție:

GODEI DANIEL: Da, Sandu!

SANDU: Dacă e să vină ăia deschid poarta sau?

GODEI DANIEL: Ăia cine?

SANDU: Păi mi-a zis Ştefan că m-a sunat mai devreme …neinteligibil… mutat băncile alea …neinteligibil…

GODEI DANIEL: Păi suni, dar le deschizi, n-ai ce să faci.

SANDU: Da?

GODEI DANIEL: Băgaţi şi voi acolo, vedeţi să fie cum trebuie p-acolo.

SANDU:Păi am făcut curat.

GODEI DANIEL: Te-a sunat Ştefan că vine?

SANDU: Da.

GODEI DANIEL: A Ok. Hai c-ajung…

SANDU: Am mutat băncile, am mutat alea, am lăsat decât băncile alea

GODEI DANIEL: Foarte bine, foarte bine.

SANDU: Bine, bos!

GODEI DANIEL: Sus să se urce ăştia să mai dea şi ei cu parfum p-acolo, să aerisescă un pic

SANDU: S-au urcat, acum au coborât.

GODEI DANIEL: Să nu mai miroasă a mort p-acolo.

SANDU: Da, da.

GODEI DANIEL: Hai!

SANDU:Bine, boss. Pa, pa!

În ziua de 28.04.2023, la ora 10:22:25, Godei Daniel contactează pe Cristea Alexandru şi poartă următoarea discuţie în limba română:

CRISTEA ALEXANDRU: Da boss!

GODEI DANIEL: Pe Pleșa ai reușit să-l aranjezi ieri?

CRISTEA ALEXANDRU: Nu…păi ce, i-a făcut cineva ceva?! Ieri l-am schimbat iară după ce-și făcuse baie, acum e ud fleașcă iară, s-a pișat iar pe el…să-l f** în gură!

GODEI DANIEL: Da. Măcar bărbierit dracu’ și unghiile alea, că mi-e că…vine sigur, cred că, în weekend la el. La el și la Andrei a lu’ ăla.

CRISTEA ALEXANDRU: Păi a fost la el…la Pleșa.

GODEI DANIEL: Când a fost?

CRISTEA ALEXANDRU: Săptămâna trecută.

GODEI DANIEL: Păi și vine și săptămâna asta, sigur! Când a fost? Tot în week-end parcă…Î? Sau…

CRISTEA ALEXANDRU: Nu mai știu. Sâmbăta trecută!

GODEI DANIEL: Măcar bărbierit, să-l ia Alina ușor-ușor…că la unghiile alea la mâini…

CRISTEA ALEXANDRU: Bine.

GODEI DANIEL: Și Andrei.

CRISTEA ALEXANDRU: Andrei e făcut.

GODEI DANIEL: Îhî.

CRISTEA ALEXANDRU: Bine frate.

GODEI DANIEL: Bine atunci.

Autor

  • Robert Manea este absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității București și al European Academy of Diplomacy din Varșovia. Are o experiență de peste 7 ani în presa din țară, acoperind subiecte de politică internă și externă.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: