Skip to content
Politică

Stenograme-șoc în scandalul în care este implicată Olguța Vasilescu

Stenograme halucinante ies la iveală, în urma unei discuții dintre Petru Becheru, denunțătorul din dosarul ”Fațada” al primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, și unul dintre cei care l-au amenințat cu moartea într-un comentariu postat pe facebook, Gavrilă Tomiță, contabil la SC RAT Craiova SRL, societatea care administrează transportul public de persoane din Craiova, potrivit Hotnews.ro

GT.: M-ați sunat săptămâna trecută, ați văzut că m-am ținut de cuvânt: am șters de pe… comentariul de la Gazeta de Sud.

BP.: L-ați șters abia azi. Cred…

GT.: Dea… Nu mai știți câte comentarii ați avut, probabil, nu? Ha!

BP.: Nu, mă refer la comentariul acela cu varul. (Comentariu prin care B.P. a fost amenințat cu moartea și postat on-line la articolul „Surpriza din dosarul «Faţada» de la DNA al primarului Craiovei“ apărut pe 28.07.2016 în Gazeta de Sud. – n.r.)

GT.: Cu?

BP.: Cu varul.

GT.: Da, exact. L-am dat afară. L-am dat afară, da.

BP.: Astăzi!

GT.: Da, l-am dat…

BP.: Adică acu două – trei ore parcă era.

GT.: Eu vă spun că la ora 4.00, când am ajuns, l-am dat. Am fost plecat la munte, la Rânca (unde GT este proprietarul unei cabane turistice – n.r.) și n-am avut posibilitatea să-l dau… ăăă… Să umblu prin calculator, pe Facebook.

BP.: Ok, vă mulțumesc.

GT.: Da.

BP.: Nu era potrivit, nu era un comentariu potrivit.

GT.: Mă rog, ete, v-am promis, așa am procedat, da?

BP.: Bine, o să discut cu cei din echipa mea (avocații – n.r.) și o să-i anunț.

GT.: Da, deci nu… N-am… Cuvântul la mine este cuvânt. Da’ să știți, ca o sugestie, indiferent ce primar ar fi fost, deci indiferent cum l-ar fi chemat, din ce partid ar fi fost și dacă ar fi făcut ce a făcut pentru centrul Craiovei, mă refer la aspectul ăsta exterior deocamdată, că printre altele, eu tot la fel aș fi procedat. Tot la fel aș fi procedat!

BP.: Tot la fel ca cine, ca mine?

GT.: Nu, a adus o plus valoare, a adus o plus valoarea locului și dumneavoastră aveți dreptate în felul dumneavoastră pentru că trebuie pentru orice nimic, astea sunt procedurile la primării, nu numai în Craiova: în toată țara trebuie autorizații de construcție, trebuie într-adevăr acordul proprietarilor, totul să fie legal, dar…

(…)

GT.: Știți ce îmi pare rău? Pentru faptul că într-adevăr sunteți tânăr și vă irosiți energia și vă… o să se acumuleze energia asta negativă în timp, vă spun! O să vă afecteze, poate nu acum, poate peste doi ani – cinci ani sau…

BP.: Da, dar m-a afectat deja fizic, adică m-au lovit…

GT.: V-au lovit?

BP.: M-au lovit ca să semnez, nu se poate așa ceva. Și sunt filmați!

GT.: Chiar îmi pare rău, pentru că mă gândesc că am și eu verișori de vârsta dumneavoastră….

BP.: Păi da, dar nu e ok să fii lovit! Și atunci eu, când voi fi chemat la instanță… Eu ce puteam? Deci, atuncea, care a fost chestia: când au început să vopsească, a venit Gazeta de Sud peste mine. Și eu, din momentul ăla, vă dați seama, a trebuit să fiu de 1.000 de ori mai față de… Altfel puteam să-mi iau concediu, să plec, să nu mă intereseze.

GT.: Știți cum aș proceda, să fiu sincer? (…) La lumea asta nebună care este în jurul nostru, acum să nu o luați ca pe o influențare sau altceva sau alte chestii…

BP.: Nu, că mă sfătuiți ca pe copilul dumneavoastră, bănuiesc!

GT.: Aș invoca niște motive de sănătate de undeva, aș pleca din Craiova undeva într-o excursie, într-o vacanță, cum ziceți dumneavoastră, și aș renunța la toate! Pentru că… „Ia, descurcați-vă, că până la urmă este și orașul vostru“, locatarii ceilalți care sunt pe acolo, eu… pentru că aceleași probleme le-am avut și eu în bloc.

BP.: Eu degeaba plec, că va fi proces. Problema e ce declar eu acolo și ce mi se întâmplă după ce declar.

GT.: Și dacă v- ați retrage toate acuzațiile de acolo de la proces, de acolo, toate nebuniile? Auzi domne, nu mai vreau să fiu parte în proces. Care e problema? Ce s-ar întâmpla?

BP.: Da, se poate și ceva de genul ăsta.

GT.: Da, ia zi-mi, și nu ar fi mai bine?

BP.: Da, și atunci nu aș mai avea nici o problemă. Pentru că am și eu familie, am și eu…

GT.: Familia dumneavoastră ar sta liniștită, ceilalți din bloc ar zice, ar mai comenta o zi, două, trei, dar eu vă spun că aceleași probleme le-am avut și eu în bloc.

(…)

BP.: Știți că eu o să mă gândesc atent la chestia asta ce mi-ați spus cu plecatul în excursie, că într-adevăr eu simt o presiune… Adică ce fu astăzi, cu toate televiziunile… Pentru ce?

GT.: Exact. Exact. E o presiune și nu are rost să vă faceți… să vă albească părul, că mie mi-a albit la 49 de ani… vă spun că deja și problemele ăstea m-au afectat, mi-au albit părul, și de ce să mă zbat?

(…)

BP.: Eu vă zic că cel mai tare m-am speriat la comentariul dumneavoastră când am văzut acolo cu moartea

GT.: Da…

BP.: Restul nu erau, erau cu nu știu ce…

GT.: Ascultă-mă, că eu știu că ai luat telefonul de acolo, din Facebook. Eu săptămâna viitoare o să intru într-un concediu, dacă vrei te invit pe la mine, pe la cabană, pe acolo (Cabana Tomiță din stațiunea Rânca, județul Gorj -n.r.) și stăm împreună. Eu am ceva de lucru pe acolo, mai meșteresc pe acolo. Stai, te relaxezi, îți faci grătare, bei un pahar de vin, de bere, iei apă de la izvor. Ce pot să zic altceva? Ca să fii liniștit. Și îți spun eu că e… deci nu o lua ca pe altceva de mituire sau așa…

BP.: Mă mituiți să ce? Că nu aveți dumneavoastră nici o treabă, de ce să mă mituiți?

GT.: Nu am nici o treabă. Adică eu îți dau un sfat ca să ieși din presiunea asta.

BP.: Dar sunt sigur că dacă vin la dumneavoastră mă convingeți să nu mai fac nimic cu Olguța?

GT.: Cum?

BP.: Zic, eu sunt sigur că dacă vin la cabană la dumneavoastră mă convingeți să nu mai fac nimic cu Olguța.

GT.: Nu, nu. Deci dacă o faci, o faci din convingerea, din… Eu îți spun că dacă te conving să vii la cabană, te conving din plăcere să vii să aduci… Eu cum să zic, spun că acolo întinerești, întinerești cu două luni de zile într-o săptămână. Deci vii o săptămână, câștigi două luni de viață. Dar…

BP.: Da, am văzut că e frumos.

GT.: Așa, dar pe partea cealaltă eu îți spun că așa aș proceda. Ia descurcați-vă domne! La lumea asta nebună care este, ai văzut, coruptă până la… A ajuns și prim-ministru să fie… prim-ministru care a fost… Ponta, i s-a retras și titlul de doctorat de înșelăciuni și alte chestii și sunt dovedite. Deci nu are rost să te mai complici, te complici pentru lucruri… Astea sunt lucruri mărunte. Mărunte care îți consumă din energie și îți aduc energie negativă.

BP.: Și poți să suferi!

GT.: Exact! Și suferi și aiurea, suferi și aiurea! Mergi, retrage-ți și nu te-ar mai chema nimeni! Că acum să fii convins că dacă mergi înainte o să te cheme ăștia la DNA, la judecătorii, la tribunal, la curte de apel și o să vii, nu o lună-două, cred că te tracasează acuma doi ani de voie!

BP.: Doi ani…

GT.: Doi ani de zile de voie te tracasează! Eu aș renunța la tot: Ia îmi scot dosarul și descurcați-vă voi cu ce aveți acolo la ce a mai rămas la DNA și gata. Lăsați-mă în pace! Așa aș proceda dacă aș fi în locul dumneavoastră.

BP.: Am înțeles.

GT.: Știi care-i… Viața e scurtă! Că, iote, și tu, nu vezi că am avut colegi la Ford care la cincize… la patruzeci și ceva de ani au făcut accident vascular, la cincizeci de ani au făcut ăsta, atac de inimă, ăsta.. infarct și au murit la plajă… Pe plajă au murit (Petru Becheru se întorsese de câteva zile de la mare – n.r.) tot din cauza acestor probleme. Deci am avut colegi care au murit!

GdS: După acel comentariu pe care domnul Becheru l-a interpretat ca amenințare, propunerile de a renunța la dosar și de a se relaxa la cabana dumneavoastră sunt destul de ciudate.

GT: Acestea sunt propunerile exact în ziua în care mi-a dat dânsul telefon și mi-a propus să șterg comentariul. L-am și sters fără nici un fel de comentariu.

GdS: Ce ați dorit să spuneți în acel comentariu?

GT: I-am explicat că a fost o figură de stil. La sfârșitul discuției cu dânsul a lăsat impresia că a fost destul de împăcat. În nici un caz nu i-am dorit răul, Doamne ferește. Se poate întâmpla asta și peste 200 de ani, odată și odată. Din păcate am avut o înmormântare în luna ianuarie și am observat că groparul a văruit groapa. Și am oroare de culoarea asta, alb. Și l-am întrebat de ce își dorește tot timpul culoarea asta, albă (Becheru nu a cerut culoarea alb – n.r.). S-o ai și pe lumea asta, și pe lumea cealaltă? Să nu mi-o iei în nume de rău. Și omul a înțeles. A fost liniștit, a râs, a zâmbit. Asta a fost toată problema. I-am explicat că dacă vine un primar din patru în patru ani și îmi văruiește blocul, indiferent ce culoare, aș zice sărut mâna dacă nu dau bani. (…) la final m-a întrebat ce aș face în locul dânsului. Și i-am explicat ce aș face. Deci nu a fost mită. Și a zis că o să ia în calcul serios așa ceva. Propunerile au venit exclusiv din partea mea. Nu m-am consultat cu absolut nimeni. La un moment dat am discutat cu soția cum i se pare că cineva din centru ar fi împotriva zugrăvirii clădirii.

GdS: Petru Becheru a declarat că va depune o nouă plângere la DNA, deoarece se simte amenințat în urma discuției cu dumneavoastră.

GT: Eu cred că am avut o discuție destul de clară cu dânsul și a lăsat de înțeles că nu s-a simțit deloc amenințat. Interpretează altcumva. (…) El trebuie să se rupă de toate. Dacă stă doi ani, cu toți factorii de control, își pierde partea de creație în matematică. Nu a fost o sugestie du-te și fă aia. (…) Nu am avut nici un interes. Eu nu am nimic de câștigat. Am spus-o ca un bun cetățean. Dacă

ne-am crampona de fiecare amănunt, într-adevăr trebuie respectată legislația, dar trebuie să mergem înainte.

GdS: Cum poți merge înainte dacă nu respecți legislația? Nu e mai important să respecți acest principiu?

GT: Eu sunt convins că se respectă legislația. Toate aceste acuzații se vor judeca, dar dacă vă referiți la ceea ce a făcut doamna primar Lia Olguța Vasilescu, mita se afla în fațada acelor blocuri, deci aceste fațade nu le ia nicăieri (…) dacă se mută în altă parte.

GdS: Vreți să spuneți că decizia DNA de a o trimite în judecată este nedreaptă?

GT: Da. 100% este nedreaptă pentru că, indiferent ce se va întâmpla, lasă ceva în urmă, peste o lună, un an sau doi pentru ceea ce a lăsat pentru următoarele două generații mă duc și beau cu drag o halbă de bere sau o cafea în centru.

GdS: Din ce spuneți dumneavoastră înțeleg că e bine să se facă ceva chiar dacă se mai calcă pe lângă lege într-un fel sau altul.

GT: Hai să fim sinceri! Dacă este la limita legii, se înclină balanța între a da de lucru la oameni, se cumpără materiale din Craiova… prefer ca cineva să aibă, seara, când pleacă acasă, ce să aducă copiilor, o bomboană, o ciocolată, să aducă zâmbetul pe fața copiilor.

GdS: Chiar dacă se încalcă legea prin acest lucru….

GT: Am spus că e la limita legii.

GdS: Procurorii spun că s-a încălcat legea.

GT: Procurorii trebuie să demonstreze că s-a încălcat legea. Și eu dacă aș fi procuror și aș fi din Craiova și ar fi la limita legii, aș zice „Sărut mâna“ că ați adus… unchiul meu sau mătușa mea are un salariu. Din cauză că aceste firme care au lucrat în centrul vechi sau pasarelă au avut salariați sau materiale care s-au consumat din Craiova.

GdS: Deci, procurorii din Craiova să spună „Sărut mâna“, să înțeleg?

GT: Eu aș fi subiectiv. Domne, a venit cineva, un primar în Craiova, și a adus o plus valoare locului.

GdS: Dumneavoastră cunoașteți acest dosar legat de reabilitarea fațadelor și afișele electorale?

GT: Doar ce am citit în Gazeta de Sud. Dacă domnul Becheru a interpretat altfel discuția cu dânsul, înseamnă că l-ar bate Dumnezeu. Nu am avut niciodată intenția să-i suprim viața, Doamne Ferește. E păcat de la Dumnezeu să faci așa ceva. Mie mi-a părut rău de un pisic pe care l-am călcat din greșeală acum două luni și am suferit, cu atât mai mult tinerii sunt bineveniți în Craiova, nu să-i dăm afară sau altceva.

GdS: Păi asta îi sugerați dumneavoastră, să plece din Craiova.

GT: A fost o figură de stil.

GdS: Și în discuția cu el, tot o figură de stil a fost? I-ați spus să plece, să uite de tot, să lase dosarul, că e tânăr…

GT: Dar asta nu înseamnă să plece afară din Craiova. M-a întrebat cum aș proceda eu. Și i-am explicat. „Să nu crezi că e vreo mită sau altceva, dar eu aș lua un concediu lung, indiferent dacă în țară sau peste hotare și, înainte de a pleca, aș renunța la absolut tot, la președinte de asociație, la DNA dacă se mai poate da înapoi, aș retrage toate plângerile, aș invoca motive personale, medicale, orice și m-aș axa pe ceea ce am învățat și aș lua viața de la zero. Pentru că eu am un principiu: când ceva nu merge bine, o iau de la zero.

GdS: Și ce nu merge bine în acest caz?

GT: Ce nu merge? Vi se pare normal ca un băiat de 30 de ani să fie tracasat de doi-trei ani de zile și sunt convins că, dacă va continua așa, va mai fi încă doi-trei ani

(…)

GdS: Este opțiunea lui…

GT: Exact, dar e o viață pe care și-o irosește (…)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *