NATO
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a ripostat ferm la sugestiile potrivit cărora țările din cadrul Alianței nu se vor apăra reciproc dacă va fi nevoie. Aceasta, în contextul în care fostul președinte american Donald Trump a declarat că, dacă va fi reales, nu va respecta clauza de apărare colectivă care stă la baza Alianței.
În ceea ce ar fi un abandon stupefiant al unui angajament de bază al SUA de zeci de ani, Trump, care candidează pentru realegere în noiembrie, a declarat sâmbătă, în timpul unui eveniment de campanie, că ar încuraja Rusia să facă „ce naiba vrea” cu orice țară membră a NATO care nu respectă liniile directoare privind cheltuielile. Mai mult, acesta a completat că nu ar oferi unei astfel de țări protecția SUA. Într-o declarație de duminică, Stoltenberg a afirmat că astfel de comentarii îi expun pe soldații europeni și americani la un risc sporit, potrivit CNN.
VIENA
Noile date ale unui nou sondaj arată că o mare parte a populației austriece (57%) este îngrijorată de situația în viitor a persoanelor vârsnice. Studiul Foresight, realizat în numele Caritas, a chestionat 1.011 respondenți și a constatat că trei sferturi dintre austrieci consideră că este nevoie de mai mulți asistenți medicali străini în țară. Potrivit sondajului, doar unu din cinci austrieci consideră că eforturile politice actuale de asigurare a îngrijirii sunt suficiente, scrie The Local Austria.
LONDRA
Doi din cinci studenți din Marea Britanie s-au gândit să renunțe la universitate din cauza costului chiriei, în timp ce 3% au făcut deja acest lucru, potrivit unui nou studiu național privind cazarea studenților în 2024 publicat de Save the Student. Sondajul, care a chestionat peste 1.000 de studenți cu privire la experiențele lor de gestionare a costurilor de cazare la universitate, a mai arătat că 7% au trăit experiența lipsei de adăpost în timpul studiilor.
„Rezultatele sondajului din acest an sunt profund îngrijorătoare și evidențiază modul în care traiul într-o criză a costului vieții riscă să devină noua normalitate pentru studenți”, a declarat directorul de comunicare al Save the Student, Tom Allingham. În ianuarie 2024, guvernul a anunțat că împrumuturile de întreținere din Anglia vor înregistra o creștere de 2,5% pentru anul universitar 2024/25, reflectând creșterea de 2,8% observată în 2023/24, precizează Euronews.
HELSINKI
Alexander Stubb, din partea Partidului Coaliției Naționale de centru-dreapta, a câștigat la limită alegerile prezidențiale de duminică din Finlanda, învingându-l pe Pekka Haavisto, membru liberal al Partidului Verde, care și-a recunoscut înfrângerea.
Stubb, proeuropean și susținător puternic al Ucrainei, a adoptat o poziție dură față de Rusia. Acesta s-a declarat învingător în turul doi după ce a obținut 51,6% din voturi, în condițiile în care 99,7% din buletinele de vot au fost numărate, față de 48,4% ale lui Haavisto, potrivit datelor Ministerului Justiției, scrie Reuters.
BUDAPESTA
Președinta Ungariei, Katalina Novák, și-a anunțat demisia din cauza deciziei sale de a grația un bărbat condamnat pentru că a ajutat la mușamalizarea unui caz de abuz sexual la un centru de copii, controversa reprezentând o provocare pentru premierul ungar, Viktor Orbán. Decizia de grațiere a fost luată anul trecut, dar a atras atenția publicului abia în ultimele zile, după un reportaj al site-ului local de știri 444.hu, primit cu indignare, lucru care a determinat opoziția din Ungaria să ceară demisia președintei, relatează The Guardian.
László Kövér, președintele parlamentului Ungariei și un alt aliat apropiat al lui Orbán, este așteptat să preia temporar responsabilitățile președintelui până când parlamentul va alege un nou președinte.
BRATISLAVA
Guvernul lui Robert Fico se gândește la excluderea ONG-urilor din planurile guvernamentale de combatere a dezinformării. Pentru a răspunde „politizării aparente” a departamentelor de comunicare din cadrul ministerelor, biroul guvernamental propune o comunicare strategică care exclude participarea ONG-urilor, potrivit Euractiv.
„Noul concept nu mai contează pe ONG-uri ca parteneri pentru rezolvarea acestei probleme, ceea ce înseamnă că strategia de comunicare va fi exclusiv în mâinile statului, așa cum ar fi trebuit să fie dintotdeauna”, au anunțat reprezentanții biroului.
Lupta împotriva activităților hibride și a dezinformării este o problemă semnificativă în Slovacia, întrucât cetățenii săi sunt printre cei mai predispuși să creadă în conspirații.
PRIȘTINA
Premierul kosovar a susținut noile reglementări privind impunerea euro ca monedă unică a țării, criticate de SUA și Uniunea Europeană ca fiind o perturbare a asistenței în numerar pentru etnicii sârbi care folosesc dinarul. Premierul Albin Kurti a declarat că guvernul său nu va interfera cu banca centrală independentă în punerea în aplicare a regulamentului care a intrat în vigoare la 1 februarie. Într-un interviu acordat pentru Bloomberg, premierul a reiterat ideea potrivit căreia etnicii sârbi vor avea suficient timp la dispoziție pentru a se adapta.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News