UNIUNEA EUROPEANĂ
Eforturile Uniunii Europene de a acumula un stoc de medicamente și de a consolida capacitatea de reacție în caz de criză în domeniul sănătății se confruntă cu o provocare majoră, respectiv rezervele naționale. Multe state membre sunt reticente în a face schimb de informații din motive de securitate.
În cazul în care o țară nu dispune de protecție împotriva unei amenințări specifice la adresa sănătății – fie că este vorba de un agent patogen sau de un risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear (CBRN) – aceasta ar putea expune vulnerabilități pe care adversarii le-ar putea exploata. Pentru a fi mai bine pregătită, Comisia va prezenta o strategie privind contramăsurile medicale împotriva amenințărilor la adresa sănătății publice. Aceasta va include instrumente precum achizițiile comune și un plan mai amplu de stocare la nivelul UE, scrie Euronews.
EUROPA DE EST
Luni, înainte de împlinirea a trei ani de la invazia Rusiei în Ucraina, miniștrii agriculturii din țările estice ale UE și-au reînnoit presiunile împotriva concesiilor pentru Kiev în cadrul viitoarelor negocieri comerciale în domeniul agriculturii. Statele membre care se învecinează cu Ucraina cer Comisiei Europene să protejeze sectorul agricol în timpul negocierilor care vor urma după expirarea, în iunie, a unui acord comercial temporar între Uniune și Ucraina.
Conduși de Budapesta, miniștrii agriculturii din Ungaria, Bulgaria, România și Slovacia au trimis vineri o scrisoare executivului Uniunii Europene, în care solicită revenirea la contingentele tarifare anterioare războiului, după ce beneficiile comerciale temporare vor expira în iunie, conform Euractiv.
VARȘOVIA
Varșovia a ocupat locul al treilea într-un clasament al „Orașelor europene ale viitorului” bazat pe potențialul de investiții, întocmit de fDi Intelligence, o divizie a Financial Times. Între timp, Cracovia și Wrocław s-au plasat, de asemenea, pe primele trei locuri pentru orașe de mărimea lor. Raportul fDi Intelligence a evaluat 521 de orașe și regiuni europene pe baza potențialului de investiții în cadrul a cinci categorii: potențial economic, capital uman și stil de viață, rentabilitate, conectivitate și prietenie cu mediul de afaceri.
În topul categoriilor de „orașe mari”, Varșovia a trecut de pe locul patru în clasamentul de anul trecut pe locul trei de această dată, după Londra, pe primul loc, și Dublin, pe locul doi. Bucureștiul se clasează pe locul 9, după Madrid, dar înainte de Stockholm, potrivit Notes from Poland.
BUDAPESTA
Guvernul Ungariei va elabora o legislație pentru a proteja suveranitatea națională și, urmând exemplul noului guvern american, va dezvălui care sunt finanțările străine direcționate către mass-media locală, a declarat premierul Viktor Orban.
Decizia președintelui Donald Trump de a îngheța majoritatea fondurilor plătite de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID) timp de 90 de zile și de a trimite în concediu majoritatea personalului, însărcinându-l în același timp pe miliardarul Elon Musk cu reducerea activității agenției, a creat panică în întreaga lume. Măsurile luate de administrația americană împotriva USAID l-au determinat pe Orban, un aliat de lungă durată al lui Trump, să declare la 7 februarie că dorește să elimine toate „rețelele străine” de ONG-uri și mass-media care sunt critice la adresa guvernului său, scrie Reuters.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News