Știri din capitalele Europei, 30 ianuarie

UNIUNEA EUROPEANĂ

Economia zonei euro a stagnat în ultimele trei luni din 2023, potrivit datelor privind produsul intern brut (PIB) publicate marți. Această cifră este în creștere cu 0,1% față de aceeași perioadă a anului trecut și reprezintă o scădere trimestrială de 0,1%. Noile date privind PIB-ul analizează producția de bunuri și servicii în țările care utilizează moneda euro, ceea ce înseamnă că pot fi folosite pentru a măsura sănătatea economică a blocului.

În general, imaginea nu este foarte optimistă, deși depășește ușor previziunile de scădere de 0,1%, anunțate de analiști pentru trimestrul al patrulea. În ciuda unor mici victorii înregistrate în Spania și Italia, cele mai mari economii din zona euro, Germania și Franța, sunt puternic afectate, arată Euronews.

 

MADRID

Asociațiile de agricultori spanioli au declarat marți că vor ieși în stradă în februarie pentru a protesta împotriva reglementărilor europene stricte și a lipsei de sprijin guvernamental, în timp ce tulburările continuă să se extindă în Europa, potrivit Reuters.

Protestele din Franța s-au intensificat în această săptămână, fermierii folosindu-și tractoarele  pentru a bloca principalele autostrăzi spre Paris, încercând să atragă atenșia asupra unei serii  de nemulțumiri, printre care importurile ieftine și reglementările de mediu excesive ale Uniunii Europene. În Belgia, de asemenea, se pregătesc să blocheze, începând de marți, drumurile de acces la portul de containere Zeebrugge din Belgia. În ultimele săptămâni, fermieri din întreaga Europă, inclusiv din Germania, Polonia și România, au organizat, de asemenea, demonstrații.

 

PARIS

Adunarea Națională a Franței examinează marți un proiect de lege menit să consacre dreptul femeii la avort în Constituția franceză, primul pas important într-un proces legislativ care necesită și un vot în Senat. Măsura a fost promisă de președintele Emmanuel Macron. Guvernul lui Macron își propune modificarea articolului 34 din Constituția Franței, astfel încât acesta să includă următoarea modificare: „legea determină condițiile în care se exercită libertatea femeilor de a recurge la avort, care este garantată”, precizează Associated Press.

 

VARȘOVIA

Noul ministru de Externe al Poloniei, Radosław Sikorski, a suspendat un program lansat în timpul guvernului precedent pentru a atrage în Polonia specialiști și companii IT de la vecinii din Est, pe fondul îngrijorărilor privind persoanele cărora li se eliberează vize. Programul s-a confruntat anterior cu critici pentru că a continuat să ofere vize rușilor și după invazia Ucrainei. Au existat, de asemenea, afirmații potrivit cărora sistemul a fost exploatat de unii solicitanți pentru a obține acces în spațiul european Schengen fără a avea intenția de a lucra neapărat în Polonia, potrivit Notes from Poland.

 

ZAGREB

Instanțele croate au fost copleșite de numărul cazurilor de trafic de persoane, relatează presa locală. Sistemul de justiție penală este depășit de numărul mare al cazurilor de acest tip, reprezentând aproape 15% din totalul celor care au implicat sistemul penitenciar în 2022, arată datele ministerului justiției, potrivit Euractiv.

 

TIRANA

Curtea Constituțională a Albaniei a decis că acordul semnat cu Italia pentru a permite procesarea migranților preluați în Mediterana de către Italia în orașul de coastă din nordul țării, Shëngjin, este legal. Decizia a fost luată cu cinci voturi pentru și patru împotrivă, deschizând calea ratificării tratatului, în ciuda obiecțiilor opoziției, scrie Euractiv.

 

BELGRAD

Serbia ia în considerare reintroducerea serviciului militar obligatoriu, a declarat marți președintele sârb, citând tensiunile din Balcani și din alte părți ale Europei. Președintele Aleksandar Vucic a declarat că cei mai importanți comandanți ai armatei i-au oferit „o argumentație puternică” în favoarea reintroducerii serviciului militar obligatoriu, suspendat în 2011 în cadrul unui efort de profesionalizare a forțelor armate.

Președintele sârb nu a precizat când va fi implementat proiectul. Vucic a menționat că parlamentul, dominat de aliații săi, va vota propunerea, care vine după o lungă campanie a naționaliștilor în favoarea acesteia, conform Associated Press.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: