Știri din capitalele Europei, 7 mai

UNIUNEA EUROPEANĂ

Comisia Europeană intenționează să forțeze companiile din Uniunea Europeană să dezvăluie detalii privind contractele pe care le au cu Rusia în domeniul gazelor, încercând să reducă importurile de combustibil din această țară până în 2027.

Conform unor norme care vor fi propuse luna viitoare, Comisia a declarat marți că societățile vor fi obligate să comunice executivului UE și autorităților naționale din domeniul energiei și securității volumul și durata contractelor de furnizare încheiate cu Rusia.

Planul urmărește să ajute UE să elimine treptat ultimul combustibil rusesc din sistemul său până în 2027.

Guvernele Ungariei și Slovaciei, favorabile Rusiei, s-au opus în mod regulat sancțiunilor privind gazele, citând posibile creșteri ale prețului energiei.

Denisa Saková, viceprim-ministru și ministru al Economiei din Slovacia, a declarat marți că țara sa nu este de acord cu planul și că se opune „în mod fundamental pregătirii de către Comisia Europeană a unor măsuri care afectează nu numai interesele noastre naționale și puterea de cumpărare a gospodăriilor slovace, ci și întreaga Europă”, potrivit Financial Times. Slovacia și Ungaria depind încă foarte mult de combustibilii rusești. Petrolul rusesc reprezintă aproximativ 80% din livrările către cele două țări.

 

BERLIN

Liderul conservator german Friedrich Merz a fost ales cancelar într- o a doua rundă de vot după o zi dramatică în camera inferioară a Parlamentului german, Bundestag, precizează Deutsche Welle.

Un total de 325 de deputați au votat de această dată în favoarea lui Merz, care a depășit astfel pragul necesar de 316 voturi.

În prima parte a zilei de ieri, Merz a devenit primul viitor cancelar care a eșuat în primul tur de scrutin, un eveniment unic în Germania. Cu 310 voturi pentru, i-au lipsit șase voturi pentru a obține o majoritate pentru funcția de cancelar.

Alegerea sa abia în a doua rundă de vot a evitat un dezastru care i-ar fi putut pune capăt carierei și ar fi aruncat Germania în haos politic. Episodul a anulat însă ceea ce Merz credea că va fi începutul unei noi ere, punând sub semnul întrebării dacă poate restaura stabilitatea politică pe care a promis-o restului Europei.

CITEȘTE ȘI Germania are un nou cancelar: Friedrich Merz a fost votat până la urmă

 

VATICAN

Cardinalii romano-catolici vor începe procedura de alegere a unui nou papă, izolându-se îpână când îl vor desemna pe cel care speră să poată uni o Biserică globală diversă, dar divizată, precizează Reuters.

În cadrul unui proces care datează din epoca medievală, cardinalii vor intra în Capela Sixtină a Vaticanului, după o slujbă publică în Bazilica Sfântul Petru și vor începe conclavul pentru alegerea succesorului Papei Francisc, care a murit luna trecută.

De secole, niciun papă nu a mai fost ales în prima zi a unui conclav, astfel încât votul ar putea continua timp de mai multe zile înainte ca unul dintre cardinali să primească majoritatea necesară de două treimi pentru a deveni cel de-al 267-lea pontif.

 

COPENHAGA

Un nou tip de mucegai „extrem” se răspândește în muzeele din Danemarca, amenințând unele dintre cele mai importante picturi și obiecte culturale ale țării, au avertizat specialiștii în conservare, conform The Guardian.

Descrisă drept o „epidemie a picturilor din Epoca de Aur”, mucegaiul extrem de rezistent care acoperă obiectele cu un strat alb a fost detectat în 12 dintre muzeele țării, inclusiv Muzeul Național al Danemarcei și Muzeul Skagens.

Cunoscut sub numele de aspergillus section restricti, acesta aparține unui grup de ciuperci care pot supraviețui în medii extreme, cum ar fi adâncul oceanelor sau în apropierea vulcanilor. Spre deosebire de majoritatea ciupercilor, care preferă o umiditate foarte ridicată și care apar ca urmare a pagubelor produse de apă sau a clădirilor umede, această varietate preferă mediile uscate.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: