NATO
În timp ce liderii europeni și cei mai importanți oficiali din domeniul apărării din 31 de țări NATO se vor afla săptămâna viitoare la Washington, toți ochii vor fi ațintiți asupra lui Joe Biden, a cărui prestație ezitantă la dezbaterea de luna trecută a sporit îngrijorările cu privire la țara pe care unii europeni au descris-o deja drept „aliatul lor imprevizibil”. Președintele american a sperat că poziția sa de lider la summit îi va salva campania împotriva lui Donald Trump, pe fondul îngrijorărilor legate de vârsta și agilitatea sa mentală, conform The Guardian.
Însă, în conversații private, unii oficiali și diplomați europeni și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aparițiile sale publice „șubrede” și temerile legate de probabilitatea ridicată a unui al doilea mandat Trump. Mai mulți oficiali străini s-au întrebat dacă Biden va rămâne în cursă până săptămâna viitoare.
PARIS
Franța se confruntă cu un parlament fără majoritate și cu negocieri dificile începând de luni, după ce o ascensiune surprinzătoare a stângii a blocat eforturile lui Marine Le Pen de a aduce extrema-dreaptă la putere, conform Reuters.
Noul Front Popular (NFP), de stânga, a devenit forța dominantă în Adunarea Națională după alegerile de duminică, însă, în condițiile în care niciun grup nu a obținut o majoritate de lucru, printre posibilități se numără formarea de către NFP a unui guvern minoritar sau formarea unei coaliții largi și greu de manevrat.
ATENA
Grecia a promulgat o nouă lege a muncii, care prevede o săptămână de lucru de șase zile – într-un moment în care zeci de alte țări văd din ce în ce mai multe rezultate pozitive în urma experimentelor cu săptămâna de lucru de patru zile. Legea prevede că un angajat nu poate lucra mai mult de 8 ore în ziua suplimentară, potrivit Monitorului Oficial al Guvernului. Angajatul ar fi plătit 40% ore suplimentare pentru salariul din a șasea zi.
Salariații din Grecia au criticat vehement această schimbare, afirmând că ultimul lucru de care au nevoie într- o perioadă în care cheltuielile legate de costul vieții sunt în creștere este să fie obligați să lucreze o zi în plus în fiecare săptămână. Noul sistem permite angajatorilor să decidă unilateral dacă un lucrător ar trebui să lucreze în a șasea zi, potrivit NPR.
VARȘOVIA
Prețurile locuințelor din Polonia au crescut cu 18% față de anul precedent în primul trimestru din 2024, aceasta fiind cea mai mare cifră din Uniunea Europeană pentru al doilea trimestru consecutiv, arată noile cifre Eurostat. Polonia a fost urmată de Bulgaria și Lituania, care au înregistrat creșteri de 16% și, respectiv, 9,9%. La celălalt capăt al scalei, Luxemburg (-10,9%), Germania (-5,7%) și Franța (-4,8%) au înregistrat cele mai mari scăderi ale prețurilor. La nivelul întregii UE, prețurile au crescut cu 1,3%. România se clasează pe locul 12, cu o creștere de 5,5%, după Slovenia (6,3%) dar înainte de Letonia (3,7%), potrivit Notes from Poland.
BUDAPESTA
Ungaria promite să fie un „mediator onest” în cadrul președinției Consiliului UE, pe fondul preocupărilor legate de imparțialitate, concentrându-se pe pacea din Ucraina, combaterea migrației ilegale, politicile de familie și stimularea competitivității prin simplificarea proceselor de aprobare. Belgia, predecesorul Ungariei la președinția UE, s-a grăbit să închidă cât mai multe dosare, deoarece multe dintre acestea ridicau semne de întrebare cu privire la capacitatea Budapestei de a acționa ca un lider imparțial în timpul mandatului său, conform Euractiv.
Ungaria a preluat președinția Consiliului UE la 1 iulie. Consiliul UE este condus de un stat membru pentru o perioadă de 6 luni, prin rotație. Deținerea președinției presupune prezidarea reuniunilor Consiliului și reprezentarea instituției în fața altor organisme ale UE, precum și în fața publicului european.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News