Străinii care doresc să se angajeze în Românie vor avea nevoie de un aviz de la Inspectoratul General pentru Imigrări, potrivit unei ordonanțe adoptată marți de Executiv.
Această Ordonanță are rolul să armonizeze legislația națională cu o serie de reglementări europene în domeniu.
Astfel, străinii care locuiesc legal pe teritoriul României pot fi încadraţi în muncă în baza avizului de angajare, obţinut de angajatori.
Conform aceluiaşi act normativ, nu este necesară obţinerea avizului de angajare pentru încadrarea în muncă a străinilor al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state.
De asemenea, la fel se întâmplă în cazul străinilor care urmează să desfăşoare activităţi didactice sau ştiinţifice cu caracter temporar în instituţii de profil, care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, care urmează să desfăşoare activităţi temporare solicitate de ministere sau de alte autorităţi administrative sau care sunt numiţi la conducerea unai filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii cu sediul în străinătate.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News