Skip to content
" "
Societate

Streinu-Cercel, apel la calm: Avem capacitatea de a trata coronavirusul

Inquam Photos / Octav Ganea

Managerul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, luni, că în minivacanţă s-au prezentat la spital 1.592 de persoane, dintre care 636 prezentau gripă, deşi recomandarea sa a fost ca persoanele cu simptome clare să stea acasă. De asemenea, în ceea ce priveşte îmbolnăvirile cu coronavirus apărute în China, Streinu-Cercel a precizat că populaţia nu trebuie să caute teste rapide pentru coronavirus, întrucât acestea nu există, dând asigurări că, în cazul în care virusul va apărea în România, Institutul are capacitatea de a-l trata.

La Matei Balş, în această minivacanţă, au venit 1.592 de persoane, dintre care 636 au fost cu gripă, în contextul în care eu am făcut apel public şi am rugat cei care au diagnosticul clinic clar să stea acasă”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.

" "

Streinu-Cercel s-a referit şi la îmbolnăvirile cu coronavirus, afirmând că 70% dintre cazurile de coronavirus nou înregistrate sunt forme uşoare şi medii, iar în cazul în care virusul va apărea în România, Institutul are capacitatea de a-l trata.

În plus, acesta a făcut apel la populaţie să nu caute teste rapide pentru depistarea coronavirusului nou, întrucât acestea nu există.

Nu există teste rapide, nu încercaţi să căutaţi teste rapide pentru noul coronavirus, nu există nicăieri în lume, se fac teste standard”, a mai spus Streinu-Cercel.

Potrivit datelor prezentate de specialişti, numărul cazurilor înregistrate în lume se apropie de 3.000, fiind 80 de decese, ceea ce face ca rata mortalităţii să fie mică, undeva la 2-4%.

Doar 20% dintre cazuri sunt forme severe, care ar putea da complicaţii.

Specialiştii români afirmă că pneumonia dată de noul coronavirus se poate vindeca, cu tratamente simptomatice, dacă sunt forme uşoare şi medii, iar pentru cazurile grave se testează anumite tratamente, scrie News.ro.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *