Skip to content
Politică

Striblea dezvăluie ce luptă cu scântei va avea loc miercuri în Parlament

Striblea dezvăluie ce luptă cu scântei va avea loc miercuri în Parlament

Jurnalistul Cătălin Striblea revine pe blogul personal cu o postare în care ia în discuție subiectul ce a inflamat, marți, întreaga presă românească. Este vorba de cererea DNA pentru arestarea Elenei Udrea, într-un nou dosar, solicitând Camerei Deputaţilor avizele pentru urmărirea sa penală, respectiv pentru reţinere şi arestare preventivă.

Jurnalistul opinează că arestarea deputatei va fi „un test uriaș pentru Parlament” în contextul în care, cel puțin în cazuri similare ale deputaților cercetați pentru corupție, colegii parlamentari au făcut scut în jurul acestora votând „nu” pentru ridicarea imunității. Striblea preconizează o luptă cu scântei între politicienii anti-arest preventiv și presiunea venită din partea opiniei publice, a procurorilor și a presei.

Redăm mai jos postarea lui Striblea:

„DNA a cerut o nouă arestare a Elenei Udrea. Nu sunt în măsură să apreciez dacă este necesară sau nu. În situația mea vor fi și majoritatea deputaților, care vor trebui să încuviințeze sau nu arestarea. Desigur, DNA va trimite un dosar la Cameră, dar acesta va fi studiat doar în Comisia Juridică.

Majoritatea deputaților își vor întemeia votul pe ce aud de la colegii din Comisie, din îndrumăriile partidului, dar și din dezbaterea publică generală. Spun asta pentru că într-un subiect atât de delicat, niciun partid nu-și poate stăpâni deputații. Fiecare se va gândi la el sau la Șova, Varujan și la Chițoiu, scăpați de mâna procurorilor.

În fapt ne aflăm la capătul unei dezbateri uriașe în care clasa politică și-a găsit discursul, l-a articulat, i-a testat argumentele și-a expus arestarea gulerelor albe drept un exces. Capii de afiș au fost Tăriceanu, Băsescu și chiar Udrea.

De partea cealaltă se află procurorii, o parte din presă și majoritatea opiniei publice. În acest climat se va da votul și el va fi în fapt turnesolul momentului. Ce s-a schimbat față de ianuarie? Cum va arăta votul de acum, pe aceeași măsurătoare cu cel din ianuarie? Mai este Udrea inamicul public sau a devenit un simbol al luptei clasei politice? Încotro a mers clasa noastră politică după tot acest episod? Este o situație unică pentru întreaga societate și probabil cel mai mare test al clasei politice. Și nu numai.”, a conchis Striblea pe blogul personal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *