Stroe: Burduja va câştiga. În momentul de faţă, poartă o competiţie cu el însuşi, este favorit în această cursă

Sursă foto: Facebook / Ionuț Stroe

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că Sebastian Burduja va câştiga primăria Capitalei, el arătând că în momentul de faţă, poartă o competiţie cu el însuşi şi este favorit în această cursă. Despre Nicuşor Dan, liberalul a spus că este ”imobil, insipid şi incolor iar timp de patru ani a acumulat doar balast politic. Stroe a mai afirmat că este un tip care ”a dat măsura valorii lui şi care în momentul de faţă lasă Bucureştiul într-un blocaj instituţional şi de dezvoltare nemaîntâlnit în ultimii ani de zile”.

”Sebastian Burduja va câştiga. În momentul de faţă, poartă o competiţie cu el însuşi. Orice bucureştean care apucă să îl cunoaşscă, să îi cunoască programul, se transformă într-un votant. Electoratul de dreapta pe care ne bazăm şi care se manifestă de mult timp în Bucureşti, dreapta câştigă de fiecare dată în Bucureşti, mai are la dispoziţie trei săptămâni să îl cunoască. Sondajele sunt poză de moment, este un maraton, la final contează. Sebastian Burduja este favorit în această cursă şi sunt convins că va câştiga”, a declarat Ionuţ Stroe în emisiunea România Politică de la Prima News.

Purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat despre actualul primar Nicuşior Dan că refuză dezbaterea propusă de sebastian Burduja în lipsă de realizări.

”Acest imobil, insipid şi incolor primar, timp de patru ani a acumulat doar balast politic. Când nu ai argumente, când nu ai cu ce să vii în faţa oamenilor, preferi să bagi capul în nisip”, a spus Stroe.

Despre şansele lui Nicuşor Dan, Ionuţ Stroe a precizat că trebuie să vedem decontul din 9 iunie.

”Să vedem cam pe unde e Nicuşor Dan. (..) .Există o favorabilitate la Nicuşor Dan care nu depăşeşte 30%, asta înseamnă că 70% dintre bucureşteni nu îşi mai doresc ca acest om să se ocupe de detinele a 3 milioane de cetăţeni care locuiesc aici. E un tip care din punctul meu de vedere a dat măsura valorii lui, care în momentul de faţă lasă Bucureştiul într-un blocaj instituţional şi de dezvoltare nemaîntâlnit în ultimii ani de zile, un tip care poate a fost un bun activist civid dar din punct de vedere al performanţei administrative a fost un dezastru”, a subliniat Stroe.

El a precizat că au făcut o evaluare şi din tot ce a promis Nicuşor Dan în campanie, mai mutl de 80% sunt promisiuni neonorate.

”Din păcate, demersurile dânsului le pot număra pe degetele de la o mână”, a spus Ionuţ Stroe.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: