Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni despre p candidatură comună cu PSD la prezidenţiale, că liberalii şi-au dorit şi îşi doresc să aibă candidat la preşedinţie şi a precizat că alegerile de anul viitor aduc o situaţie inedită, fiind şi alegeri parlamentare şi prezidenţiale, astfel că oferta politică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu două nume, şi candidatul la prezidenţiale şi premierul.
„Mergem şi suntem optimişti că, într-o eventuală eventuală ecuaţie politică de genul celei descrise, candidatul va fi al PNL”, a mai spus Stroe.
Ionuţ Stroe a fost întrebat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, dacă PNL negociază cu PSD o candidatură comună la alegerile prezidenţiale, în sensul ca liberalii să renunţe la candidat în favoarea liderului PSD, el arătând că ”o negociere între două partide nu exclude niciun fel de posibilitate”.
„Întrebarea poate funcţiona şi în sens unic, evident că noi, liberalii ne-am dorit şi ne dorim să avem candidat la preşedinţie, nu a fost niciun ciclu electoral în care PNL să nu aibă candidat. Mergem şi suntem optimişti că, într-o eventuală eventuală ecuaţie politică de genul celei descrise, candidatul va fi al PNL”, a spus Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL a arătat că alegerile de anul viitor trebuie privite ca unele care dau o situaţie extrem de interesantă.
„După 20 de ani, este pentru prima oară când alegerile parlamentare merg odată cu cele prezidenţiale, revenind practic la tipul de alegeri dinainte. Asta ce înseamnă? Miza este pe de o parte o nouă majoritate politică. Asta înseamnă un guvern nou şi un premier. Deci, oferta politică trebuie să cuprindă în mod obigatoriu două nume, nu numai candidatul la preşedinţie ci şi premierul”, a explicat Ionuţ Stroe.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News