Skip to content
Societate

STS: Peste 71.000 de persoane au generat până acum formulare digitale de intrare în România (PLF)

prezentare formular digital otopeni plf completare intrare in tara telefon ecran mobil covid coronavirus Inquam Photos/Octav Ganea

Peste 71.000 de persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF) până la ora 18:00. Timpul maxim de aşteptare este de 20 de minute la punctele vamale din vestul ţării.

Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, de la lansarea aplicaţiei https://plf.gov.ro şi până în această seară la ora 18:00, 71.352 persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF)”, anunţă Grupul de Comunicare Strategică.

De la operationalizarea formularului digital pentru intrare în România nu au fost înregistrate probleme legate de fluenţa traficului în punctele de trecere a frontierei. În acest moment, timpul maxim de aşteptare pentru intrarea în ţară este de 20 de minute, la frontiera din vestul ţării.

Cele mai multe persoane au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei:
1. Aeroportul International „Henri Coandă” – 22.472
2. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 5.527
3. Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj – 4.722
4. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 4.493
5. Punctul de Trecere a Frontierei Borş – 4.459

Începând cu 20 decembrie 2021, toate persoanele care sosesc în ţară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană şi reglementat de Guvernul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *