Skip to content
Educație

Studenţii trimit guvernanţilor cozonac cu rahat pentru bugetul acordat educaţiei: Este simbolul atitudinii guvernanţilor – indolenţă îmbrăcată în vorbe goale

Liderii studenţilor merg miercuri la Ministerul Educaţiei şi la Guvern pentru a le transmite guvernanţilor cozonac cu rahat şi cacao, drept echivalent al bugetului acordat educaţiei şi ca răspuns la ignorarea solicitărilor studenţilor, anunţă Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), considerând cozonacul cu rahat ”un simbol al atitudinii guvernanţilor – indolenţă îmbrăcată în vorbe goale”.

Liderii studenţilor merg astăzi la Ministerul Educaţiei şi la Guvern pentru a le transmite guvernanţilor cozonac cu rahat şi cacao, drept echivalent al bugetului acordat educaţiei şi ca răspuns la ignorarea solicitărilor studenţilor. Cozonacul cu rahat este simbol al atitudinii guvernanţilor – indolenţă îmbrăcată în vorbe goale, pe care studenţii nu o acceptă. În ciuda solicitărilor studenţilor trimise Guvernului României de a organiza dezbatere publică, conform legii, proiectul de buget a fost aprobat după nici o zi lucrătoare de la publicare. Mai mult decât atât, în cadrul întâlnirii din data de 20 decembrie de la Guvernul României, nu am primit niciun fel de asigurare de la guvernanţi cum că ar exista vreun minim interes pentru revendicările noastre, chiar dacă acestea sunt asumate prin Programul de Guvernare!”, transmite ANOSR.

Studenţii nu acceptă ca angajamentele luate să reprezinte o simplă maculatură care să fie complet ignorată atunci când Guvernul este chiar în momentul de a le pune în practică, scrie news.ro.

Procentul de 2,28% din PIB alocat educaţiei este ruşinos şi reprezintă un mesaj privind importanţa educaţiei pentru decidenţi”, consideră ei.

Cu privire la fondul pentru burse, studenţii solicită o creştere cu 121.741.904 lei, reprezentând 0,009% din PIB, apreciind că acesta este singurul mod prin care prevederile Legii educaţiei naţionale pot fi respectate, iar studenţii să primească burse în cuantumul minim calculat conform legii – cel puţin 700 de lei/lună (de la 580 lei/lună).

Considerăm această creştere imperioasă, peste jumătate din creştere fiind exclusiv ajustarea cu inflaţia, astfel încât bursa să îşi păstreze valoarea reală din 2017, ultimul an în care subvenţia a fost modificată. Este de-a dreptul aberant cum în fila de buget dedicată Ministerului Educaţiei se prevede drept obiectiv corelarea nivelului burselor cu nevoile studenţilor, pentru a nu se realiza,  de fapt, nicio modificare. Impactul decisiv al burselor asupra accesului, parcursului şi finalizării studiilor de către studenţi este evident, iar modul de calcul actual, care exclude până şi mic-dejunul (ignorând complet alte cheltuieli de bază precum cele de igienă, îmbrăcăminte etc) nu poate fi menţinut”, argumentează ANOSR.

În cazul subvenţiei cămine-cantine, ei au cerut o creştere cu 84.963.712 lei, reprezentând 0,006% din PIB.

”În ultimii ani, instituţiile de învăţământ superior au fost nevoite să crească substanţial ponderea veniturilor proprii pentru a asigura menţinerea, chiar dacă la un nivel de calitate scăzut, a acestor facilităţi. Veniturile proprii presupun, corelativ, creşterea taxelor suportate de studenţi. În contextul creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale, creşterea subvenţiei cămine-cantine este cu atât mai importantă, reprezentând necesarul pentru acoperirea funcţionării normale a acestor servicii studenţeşti de bază”, explică reprezentanţii studenţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *