Skip to content
Economie

STUDIU Centrele de date vor înregistra un consum dublu de energie, până în 2030

unsplash.com

Consumul de energie al centrelor de date se va dubla în următorii ani, de la 3 GW la finalul anului 2021, până la 5,4 GW în 2030, reiese dintr-un studiu realizat de BloombergNEF, în colaborare cu Eaton şi Statkraft.

În acelaşi context, o estimare mai optimistă arată că acest consum de energie al centrelor de date ar putea ajunge la 7 GW, peste opt ani.

Potrivit sursei citate, capacitatea de proiectare a centrelor de date va înregistra un salt de 83% până în 2030, şi vor oferi pieţei energetice europene o flexibilizare de 16,9 GW. „Iar cum piaţa energetică europeană ar trebui să ajungă, în 2030, la o acoperire de aproape 60% din totalul necesarului de energie din surse regenerabile, (solare şi eoliene), faţă de doar 27% în 2021, centrele de date se vor transforma în furnizori de flexibilitate energetică„, se menţionează în cercetarea de specialitate, notează Agerpres.

Experţii în domeniu afirmă că piaţa din România va contribui la acest proces, centrele de date fiind în dezvoltare accelerată, similară cu cea înregistrată la nivel european. Astfel, datele existente până la acest moment, relevă faptul că piaţa de infrastructură pentru centrele de date a crescut cu peste 20%, anul trecut, această tendinţă urmând să se păstreze şi în 2022.

„Dezvoltarea centrelor de date oferă o oportunitate unică sistemului energetic. Prin modul în care sunt construite, în special datorită capacităţii mari de stocare a energiei care există în sistemele de back-up ale centrelor de date, ele se pot transforma în jucători importanţi pe piaţa energetică. Există un potenţial enorm în ceea ce priveşte flexibilizarea pieţei prin punere la dispoziţie a resurselor centrelor de date şi noi credem că toate părţile ar trebui să colaboreze pentru a accelera acest proces pe piaţa din România. În ţara noastră, observăm o cerere în creştere pentru centrele de date cu putere instalată de până în 100 KW, iar după ce ele vor fi dezvoltate vor putea fi integrate în sistemul energetic naţional”, a declarat Gabriel Tache, general manager Eaton Electric România.

Studiul a fost realizat pe principalele cinci pieţe europene, respectiv: Marea Britanie, Germania, Irlanda, Norvegia şi Ţările de Jos.

Eaton este o companie de gestionare inteligentă a energiei electrice, fondată în anul 1911, listată, în prezent, la bursa din New York. În 2021, compania a raportat venituri de 19,6 miliarde de dolari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *