Skip to content
Sănătate

Studiu. Coronavirusul poate afecta creierul uman într-un mod ciudat

msn.com

Mai mulți oameni de știință din Chicago au realizat o serie de studii care demonstrează că virusul SARS-CoV-2 poate afecta creierul uman. Potrivit publicaţiei The Telegraph, mai mulți pacienți care s-au infectat cu Covid-19 au avut ulterior tulburări neurologice.

În luna martie a acestui an, atunci când în mare parte din Europa și din lume pandemia de Covid-19 își făcea simțită prezența, un bărbat era dus la spital cu o tuse seacă și fără miros. Ulteror, pacientul avea să facă febră și să resimtă o stare continuă de oboseală. După trei zile de supraveghere medicală, acesta a fost trimis în carantină, acasă. Cazul studiat de mai mulți cercetători din Marea Britanie a avut loc în Israel.

După un timp, omul a constatat că scrisul de mână i s-a schimbat, a devenit mai mic, înclinat și aproape indescifrabil. Mai mult, avea dificultăți în a vorbi fluent sau în a scrie un sms pe telefonul său. Mâna dreaptă a început să-i tremure fără a o puta controla. N-a durat mult și simptomele s-au înrăutățit, astfel că a revenit la spital, de această dată la secția de neurologie, cu grave disfuncții la nivelul creierului și al sistemului nervos. Medicii i-au făcut o serie de teste, din care a rezultat un diagnostiv devastator: Parkinson. Bărbatul avea doar 45 de ani, iar boala apăruse la două luni după ce fusese depistat pozitiv cu Covid-19.

În întreaga lume, medicii au observat că virusul Covid este adesea însoțit nu doar de dificultăți în respirație și de tuse care afectează corpul, ci și de o gamă largă de afecțiuni care afectează creierul, de la dificulăți de concentrare, delir, până la accident vascular cerebral și Parkinson, ca în cazul bărbatului din Israel.

Această concluzie i-a înfiorat pe medicii din Marea Britanie, astfel că pe măsură de pandemia avansa, cercetătorii au înființat un comitet prin care erau studiate toate rapoartele medicale ale pacienților Covid care au suferit de tulburări cerebrale. Neurologul Dr. Hadi Manji a făcut parte din acel comitet: „A trebuit să ne întâlnim săptămânal din cauza numărului foarte mare de cazuri cu probleme neurologice”, a povestit acesta.

Noile cercetări și studii făcute la Chicago arată că o treime dintre pacienții Covid spitalizați la începutul pandemiei au suferit de tulburări la nivel mental, de la confuzie la lipsa de reacție. Asta a înseamnat că virusul i-a afectat grav pe perioada cât au fost infectați. Mai mult, potrivit lui Mary Ni Lochlainn, de la King’s College din Londra, până la 80% dintre cei aflați în terapie intensivă suferă de delir.

Consecințele infectării cu Covid, sugerează statisticile, sunt dramatice, transmite Digi24. Cei cu tulburări cerebrale au avut nevoie de trei ori mai mult timp în spital pentru a se recupera, iar riscul de deces a crescut de șapte ori, a mai arătat studiul făcut la Chicago.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *