Skip to content
Societate

STUDIU. Creştere alarmantă a cazurilor grave de COVID-19 în rândul copiilor

child-matters.co.uk

Un număr din ce în ce mai mare de copii se îmbolnăvesc de Covid-19, în ultima perioadă, în mijlocul noului val al pandemiei. Conform CBS, SUA a raportat 93.824 de cazuri de infectare la copii între 29 iulie și 5 august, adică 15% dintre cazurile totale săptămânale.

Tulpina Delta nu numai că infectează copiii cu o frecvență mult mai mare decât alte variante ale coronavirusului, însă cei mai mici au acum și șanse mari să facă forme mai grave ale bolii. Cazurile noi de infectare la copii nu numai că sunt din ce în ce mai multe, dar severitatea bolii a crescut și ea semnificativ.

Spitalele pediatrice din SUA încep să se umple cu rapiditate de pacienți cu coronavirus, în contextul începerii școlii și în mijlocul unui nou val puternic alimentat de circulația variantei Delta, potrivit sursei citate de Digi24. Până la finalul acestei săptămâni, spitalele de copii din statul american Tennessee vor ajunge la capacitate maximă, conform unei proiecții a guvernului local.

De asemenea, 94 de copii au fost internați la Spitalul Wolfson pentru copii din Florida în luna iulie, un număr de patru ori mai mare față de luna iunie, conform USA Today. Experții sunt îngrijorați că cei mici devin, în acest nou val al pandemiei, și victime ale coronavirusului dar și vectori de transmise. Francis Collins, directorul Institutului Național de Sănătate din SUA, a atras atenția că un număr în creștere de copii se îmbolnăvesc de Covid în Statele Unite, relatează The Guardian.

Comentariile sale vin în contxtul în care unul dintre cele mai mari sindicate ale profesorilor din SUA a dat semnale că își re-evaluează perspectiva în ce privește vaccinarea obligatorie pentru profesori. 90 de milioane de americani adulți sunt încă nevaccinați, iar vaccinurile nu sunt încă autorizate pentru copii cu vârste sub 12 ani.

Collins a recunoscut că datele privind infectările la copii sunt încă incomplete, însă a precizat că medicii pediatri spun că „de această dată, copii spitalizați sunt și mai numeroși și suferă de forme mai grave ale bolii decât în trecut”. El i-a sfătuit pe părinți să îi lase pe copii să poarte masca de protecție la școală.

Aceasta nu este o declarație politică sau o confiscare a libertăților voastre. Este un sfat medical care vă poate salva viețile. Să le cerem copiilor să poarte măști poate fi neconfortabil, însă copiii sunt destul de rezistenți. Știm că cei cu vârste sub 12 ani au șanse mai mari să se infecteze, iar dacă nu vom avea măști în școli, virusul se va răspândi și mai repede”, a mai spus el.

Alternativa, mai adaugă Collins, este să avem „focare din ce în ce mai serioase în școli și să revenim la predarea la distanță, un lucru pe care vrem să îl prevenim cât de mult putem”. În SUA, școlile se redeschid fără obligativitatea purtării măștii pentru elevi. Din cauza răspândirii necontrolate a variantei Delta printre cei mici, unele școli se închid aproape imediat după deschidere.

Un district din statul Mississippi a raportat 114 de cazuri de îmbolnăvire printre elevi în săptămâna 24-30 iulie și 608 elevi în carantină, fapt ce a forțat două licee și o școală gimnazială să intre în sistem de predare online până în 16 august.

Copiii de la o școală din Georgia au fost trimiși acasă, joi, după ce ar fi avut contact cu o persoană posibil infectată. O altă școală din Tennessee a amânat deschiderea anului școlar din cauza unui focar de Covid printre angajați.

Academia Americană de Pediatrie a trimis o scrisoare comisarului interimar al FDA, Janet Woodcock, săptămâna trecută, în care au cerut agenției să autorizeze vaccinurile pentru copii sub 12 ani. „Ca să spune foarte simplu, varianta Delta a creat un serios nou risc pentru copii și adolescenți din toată țara, dar și pentru adulții nevaccinați”, se arată în scrisoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *