Skip to content
Economie

Peste 3.000 de magazine din România, aprovizionate zilnic din 23 de centre de distribuţie

Inquam Photos / Cornel Putan

Un număr de 23 centre de distribuţie aprovizionează, zilnic, lanţurile de magazine ale celor mai mari retaileri din România, iar cei nouă jucători din comerţul modern au în exploatare peste 950.000 de metri pătraţi (mp) de spaţii de depozitare, relevă o analiză publicată, joi, de o agenţie independentă de Real Estate, specializată în sectorul industrial.

Conform datelor centralizate de reprezentanţii Dunwell, grupurile Kaufland, Carrefour, Lidl, Metro, Profi, Mega Image, Auchan, Rewe şi Cora aprovizionează, la ora actuală, cele peste 3.000 de magazine pe care le operează în România.

În ciuda perioadei mai dificile pe care o traversăm, marcată de multe incertitudini cauzate de răspândirea COVID-19 în lume, marile lanţuri de retail sunt aprovizionate zilnic, în condiţii de maximă siguranţă, din cele 23 de centre de distribuţie de pe întreg teritoriul României. Ţara noastră dispune de stocuri suficiente de produse şi nu vor exista probleme cu aprovizionarea magazinelor în perioada următoare, cu atât mai mult cu cât tirurile care transportă mărfuri internaţionale au primit undă verde pentru circulaţia în spaţiul comunitar (UE), astfel că riscul ca depozitele şi, ulterior, magazinele, să rămână fără mărfuri, este scăzut„, spune Marian Orzu, managing partner Dunwell, conform agerpres.ro.

Din totalul depozitelor de distribuţie prezente la nivel naţional, în zona Munteniei există peste 615.000 mp în care se desfăşoară activitatea tuturor celor nouă mari lanţuri de retail din România.

În zona Bucureştiului se regăseşte majoritatea investiţiilor în depozite, peste 400.000 mp fiind reprezentaţi de proiecte situate în zonele de Vest (Carrefour, Lidl, Profi, Cora), Nord (Auchan, Carrefour, Metro, Rewe, Mega Image), dar şi Sud (Mega Image).

De asemenea, în zona Transilvaniei există circa 250.000 mp depozite care aprovizionează marile oraşe din centrul şi vestul României. Astfel, din cei aproximativ 250.000 mp de depozite din zonă, sunt aprovizionate în fiecare zi reţelele a cinci retaileri internaţionali cu sute de magazine în centrul şi vestul ţării: Kaufland, Carrefour, Lidl, Profi şi Grupul Rewe.

Pentru zona Moldovei, există aprovizionare din două oraşe (Roman şi Bacău), cu peste 85.000 mp de depozite. Cea mai mare pondere a depozitelor este concentrată în Roman, unde Lidl şi Profi au depozite de peste 70.000 mp.

Potrivit sursei citate, cererile pentru livrări online ale marilor lanţuri de magazine au atins un nivel record, astfel că retailerii au alocat spaţii suplimentare în depozite pentru comenzile plasate virtual.

Datele Dunwell arată că jumătate dintre lanţurile de retail din România deţin o platformă online cu posibilitate de livrare sau ridicare din puncte specifice de lucru.

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC), împreună cu Ministerul Afacerilor Interne (MAI), au ajuns la un acord, în contextul discuţiilor purtate la nivel european cu privire la asigurarea unor culoare de tranzit pentru transportul de mărfuri care să permită operatorilor din industria alimentară, din statele membre ale UE şi non-UE, să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale şi au stabilit mai multe trasee de tranzit pe teritoriul României.

Astfel, Culoarul 1 – varianta 1 înseamnă traseul: Nădlac (punct trecere frontieră) – Arad – Timişoara – Lugoj- Ilia – Deva – Simeria – Sebeş -Sibiu- Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Giurgiu (punct trecere frontieră). Totodată, Culoarul 1 – varianta 2 parcurge traseul: Borş (punct trecere frontieră) – Oradea – Cluj Napoca – Alba Iulia – Sebeş – Sibiu – Râmnicu Vâlcea – Piteşti – Bucureşti – Giurgiu (punct trecere frontieră).

În acelaşi timp, Culoarul 2 va fi pe ruta Giurgiu (punct trecere frontieră) – Bucureşti – Urziceni – Buzău – Focşani – Bacău – Suceava – Siret (punct trecere frontieră), în timp ce Culoarul 3 se va derula pe traseul Nădlac (punct trecere frontieră) – Arad – Timişoara – Lugoj – Caransebeş – Orşova – Drobeta Turnu Severin – Şimian – Maglavit- Calafat (punct trecere frontieră).

Pe Culoarul 4 se va circula pe ruta Moraviţa (punct trecere frontieră) – Timişoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Halmeu (punct trecere frontieră) şi pe Culoarul 5 pe ruta Nădlac (punct trecere frontieră)- Arad – Timişoara – Lugoj – Ilia – Deva – Simeria – Sebeş – Sibiu – Braşov – Târgu Secuiesc – Lepşa – Focşani – Tesila – Tecuci – Bârlad – Huşi – Albiţa (punct trecere frontieră).

Potrivit autorităţilor, prin stabilirea acestor culoare, se asigură operatorilor de transport un instrument predictibil necesar pentru desfăşurarea activităţii. Astfel, transportul de marfă, inclusiv de alimente, echipamente medicale, precum şi medicamente va avea continuitate, protecţie şi siguranţă pentru limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-COV 2 (COVID-19). Măsura a fost adoptată şi de celelalte state europene, astfel incât transportul de mărfuri sau livrări speciale (inclusiv curierat) să aibă prioritate pe drumurile şi autostrăzile din Europa„, se menţionează în comunicatul Dunwell.

Dunwell este un start-up înfiinţat în anul 2017, în Bucureşti, iar scopul agenţiei este de a intermedia tranzacţiile între proprietarii de spaţii logistice şi industriale, dezvoltatorii de parcuri (proprietăţi noi existente, în construcţie, built-to-suit, proiecte brownfield sau greenfield etc.) şi chiriaşi (furnizori de servicii logistice, retaileri tradiţionali şi online, FMCG, companii cu activităţi de producţie).

1 comentariu la “Peste 3.000 de magazine din România, aprovizionate zilnic din 23 de centre de distribuţie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *