SUA ar urma să impună, vineri, sancţiuni împotriva a 500 de ţinte, în cadrul unei acţiuni care vizează Rusia

Flag SUA
Sursa foto: Pixabay

Statele Unite va impune sancţiuni împotriva a peste 500 de ţinte, vineri, într-o acţiune care marchează împlinirea a doi ani de la invadarea Ucrainei de către Rusia, a declarat, într-un interviu pentru Reuters, secretarul adjunct al Trezoreriei SUA, Wally Adeyemo.

Acţiunea, în parteneriat cu alte ţări, va viza complexul industrial militar al Rusiei şi companii din ţări terţe care facilitează accesul Rusiei la mărfurile pe care le vrea, a afirmat Adeyemo, în contextul în care Washingtonul urmăreşte să tragă la răspundere Rusia pentru război şi pentru moartea liderului opoziţiei Alexei Navalnîi.

”Mâine vom emite sute de sancţiuni doar aici, în Statele Unite, dar este important să ne amintim că nu doar America face aceste acţiuni”, a spus Adeyemo, în interviul acordat Reuters joi.

Pachetul va fi cel mai recent din mii de sancţiuni vizând Moscova anunţate de Statele Unite şi aliaţii săi în urma invadării Ucrainei de către Rusia, în 2022, ceea ce a dus la moartea a zeci de mii de oameni şi la distrugerea unor oraşe. Noile sancţiuni vin în contextul în care SUA şi aliaţii săi doresc să menţină presiunea asupra Rusiei, în pofida îndoielilor cu privire la aprobarea de către Congresul SUA a unor noi pachete de asistenţă de securitate pentru Kiev. Administraţia preşedintelui Joe Biden a epuizat banii aprobaţi anterior pentru Ucraina şi o solicitare pentru fonduri suplimentare trenează în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL