Fortele americane au efectuat „in aceasta vara” o operatiune de salvare a unor ostatici americani detinuti de Statul Islamic in Siria, dar au esuat, au anuntat Casa Alba si Pentagonul miercuri, a doua zi dupa difuzarea unei inregistrari video care prezinta decapitarea lui James Foley.
„Mai devreme in cursul acestei veri, presedintele (Obama) a aprobat o operatiune menita salvarii unor cetateni americani rapiti si detinuti impotriva vointei lor de catre Statul Islamic in Siria”, a dezvaluit Lisa Monaco, principala consiliera a presedintelui Barack Obama in domeniul antiterorismului, citata intr-un comunicat, potrivit Mediafax.
Operatiunea a esuat „fiindca ostaticii nu erau prezenti” in locul reperat de catre serviciile americane de informatii, a precizat ea.
Nici Casa Alba, nici Pentagonul nu precizeaza identitatea sau numarul ostaticilor vizati de aceasta operatiune.
„Avand in vedere faptul ca trebuie sa protejam capacitatile operationale ale armatei noastre, noi nu vom oferi niciun detaliu”, scrie Monaco.
Este pentru prima oara de la inceputul conflictului, in martie 2011, cand Statele Unite dezvaluie efectuarea unei operatiuni de acest tip in teritoriul sirian.
Informatia este dezvaluita in cea de-a doua zi dupa difuzarea unei inregistrari video care prezinta decapitarea jurnalistului american James Foley de catre membri ai Statului Islamic (SI), o grupare sunnita ultraradicala care a ocupat teritorii vaste in Siria si in Irak. James Foley a fost rapit in Siria la sfarsitul lui 2012.
In aceeasi inregistrare, SI ameninta ca va mai executa un ostatic american, Steven Sotloff, in represalii la atacurile aeriene americane care vizeaza pozitiile sale din nordul Irakului.
Numarul exact al strainilor capturati de catre jihadisti in Siria si in Irak este dificil de estimat, intrucat unele familii si guverne au solicitat presei sa nu dezvaluie disparitia lor, in timp ce situatia din teren ramane haotica.
sursa: hotnews
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News