Skip to content
Internațional

SUA: Autorul atacului de la El Paso a declarat poliţiei că ţinta sa au fost mexicanii

Digi 24

Bărbatul acuzat că a împuşcat mortal 22 de oameni într-un centru comercial din Texas sâmbăta trecută a declarat poliţiei că atacul său i-a vizat pe mexicani, relatează media locale vineri, preluate de dpa şi AFP.

Suspectul, Patrick W Crusius, „a declarat că ţinta sa au fost mexicanii”, potrivit unui document postat online de poliţie. Documentul precizează că Crusius a discutat deschis cu poliţia după ce a fost arestat şi a renunţat la dreptul său de a nu discuta cu poliţiştii.

„Eu sunt cel care a tras”, le-a spus el poliţiştilor după ce a ieşit din maşină cu mâinile ridicate şi s-a predat acestora, care îl văzuseră într-o maşină oprită într-o intersecţie.

După ce a fost arestat oficial, el le-a spus autorităţilor că a intrat în magazin cu o puşcă de asalt şi cu muniţie.

„Acuzatul a declarat că după ce a intrat în magazin a tras cu arma AK-47 asupra mai multor persoane nevinovate”, potrivit documentului, întocmit de detectivul Adrian Garcia.

Suspectul a condus peste zece ore din Allen, o suburbie a oraşului Dallas, unde trăia, până în oraşul de frontieră El Paso, potrivit documentului.

Pe lângă cele 22 de persoane ucise, peste 20 au fost rănite în atac. Opt dintre oamenii ucişi erau mexicani.

Crusius, care rămâne în arest, ar fi publicat un manifest anti-imigranţi şi care face apologia ideologiei supremaţiei albilor înainte de atac. A fost acuzat de crime majore şi ar putea fi inculpat pentru noi capete de acuzare legate de comiterea unei crime motivate de ură.

La câteva ore după atacul armat din Texas, un alt bărbat a deschis focul în plină stradă în Dayton, Ohio, ucigând nouă persoane. Nu există o legătură între cele două atacuri, notează dpa, citată de Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *