SUA: Ce se ştie despre Thomas Matthew Crooks, suspectul în tentativa de asasinare a lui Trump identificat de FBI

FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca suspect în tentativa de asasinare, sâmbătă, a fostului preşedinte american Donald Trump la un miting de campanie, relatează Reuters.

Suspectul a fost împuşcat şi ucis de Secret Service la câteva secunde după ce ar fi tras focuri de armă spre o scenă unde Trump ţinea un discurs la Butler, Pennsylvania, notează Agerpres.

FBI a declarat că lucrează pentru a determina motivul atacului, în care un participant la miting a murit şi alţi doi spectatori au fost grav răniţi. Trump a fost împuşcat în vârful urechii.
Registrele alegătorilor din Pennsylvania arată că Crooks era republican înregistrat. Viitoarele alegeri de la 5 noiembrie ar fi fost primele în care Crooks ar fi fost suficient de mare pentru a vota la un scrutin prezidenţial.

Crooks locuia la o distanţă de aproximativ o oră de locul în care a avut loc atacul în Butler. Administraţia Federală a Aviaţiei a declarat duminică faptul că a închis spaţiul aerian deasupra Bethel Park din „motive speciale de securitate”.

Când Crooks avea 17 ani, a făcut o donaţie de 15 dolari către ActBlue, un comitet de acţiune politică ce strânge bani pentru politicienii de stânga şi democraţi, conform unui dosar al Comisiei Electorale Federale din 2021.

Donaţia a fost alocată pentru Progressive Turnout Project, un grup naţional care îi mobilizează pe democraţi la vot. Grupurile nu au răspuns imediat la o solicitare Reuters de comentarii.
Tatăl lui Crooks, Matthew Crooks, în vârstă de 53 de ani, a declarat pentru CNN că încearcă să-şi dea seama ce s-a întâmplat şi că va aştepta până când va discuta cu forţele de ordine înainte de a vorbi despre fiul său.

Thomas Crooks a absolvit în 2022 Liceul Bethel Park, potrivit Pittsburgh Tribune-Review. El a primit un premiu de 500 de dolari de la Iniţiativa Naţională de Matematică şi Ştiinţă, conform ziarului.

O înregistrare video de la ceremonia de absolvire din 2022, citată de New York Times, îl arată pe Crooks primind diploma de liceu în aplauze. Videoul de la acea ceremonie, postat online, îl arată pe Crooks cu ochelari, într-o robă neagră de absolvire şi pozând cu un oficial al şcolii. Reuters nu a putut verifica imediat autenticitatea înregistrării.

Oamenii legii au declarat sâmbătă că Crooks nu avea cu el niciun document de identificare la locul atacului şi a trebuit să fie identificat folosind alte metode.

„Ne uităm la fotografii chiar acum şi încercăm să-i testăm ADN-ul şi să obţinem confirmarea biometrică”, a declarat Kevin Rojek, agent special al FBI, în timpul unui briefing de presă.

USA Today a relatat că zeci de vehicule ale forţelor de ordine au fost staţionate în faţa unei reşedinţe listate la adresa din registrul de înregistrare a alegătorilor al lui Crooks. Agenţi de la Biroul de alcool, tutun, arme de foc şi explozivi s-au deplasat de asemenea la faţa locului, iar o echipă de dezamorsare a bombelor se afla la rândul său la reşedinţă, a raportat USA Today.

„Este o nebunie că cineva ar face asta”, a declarat Dan Maloney, un locuitor în vârstă de 30 de ani din zonă, citat de USA Today.

Reuters nu a putut identifica imediat conturile de social media sau alte postări online ale lui Crooks. Meta, compania-mamă a Facebook şi Instagram, nu a răspuns imediat la întrebările dacă platformele au eliminat conturi având legătură cu suspectul.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: