Skip to content
Internațional

SUA: Fostul secretar de stat Colin Powell anunţă că va vota cu Joe Biden

facebook/genpowell

Fostul secretar de Stat al lui George W. Bush, Colin Powell, a anunţat că va vota cu democratul Joe Biden, avertizând cu privire la pericolul unui al doilea mandat al lui Donald Trump, un preşedinte ”care minte tot timpul”, relatează AFP.

Primul afroamerican care a ocupat postul de şef al Statului Major Interarme, înainte să devină şeful diplomaţiei americane în timpul preşedinţiei republicanului George W. Bush, Colin Powell, în vârstă de 83 de ani, a fost întotdeauna critic cu Donald Trump. În urmă cu patru ani, el anunţa că votează cu Hillary Clinton.

Nu puteam să votez cu el (în 2016) şi nu pot cu siguranţă să-l susţin pe preşedintele Trump anul acesta”, a declarat Powell la CNN, precizând în mod explicit că vota cu Joe Biden.

Avem o Constituţie, trebuie să respectăm Constituţia. Iar preşedintele s-a îndepărtat de ea”, a deplâns el, evocând reacţia acestuia faţă de manifestaţiile împotriva rasismului care au cuprins Statele Unite după moartea lui George Floyd, sub genunchiul unui poliţist alb.

N-aş folosi niciodată acest cuvânt pentru a mă referi la vreunul dintre cei patru preşedinţi cu care am lucrat: mincinos”, a continuat el, deplângând tăcerea Partidului Republican faţă de miliardarul newyorkez.

El (Trump) minte tot timpul”, a insistat Powell, îndemnându-i pe americani să se gândească la impactul asupa societăţii şi la locul Statelor Unite în lume.

Gândiţi-vă, faceţi apel la bunul vostru simţ, puneţi-vă întrebarea: este el bun pentru ţara mea?”.

Întrebat ce părere are despre rechizitoriul dur al lui Jim Mattis, fostul secretar al Apărării al lui Donald Trump, care l-a acuzat pe şeful statului de faptul că vrea să ”împartă” America, Colin Powell a apreciat că acest diagnostic este indiscutabil.

Uitaţi-vă la tot ceea ce a făcut pentru a ne împărţi”, a subliniat el, evocând problema tensiunilor rasiale, dar şi relaţiile cu aliaţii Statelor Unite.

Joe Biden i-a răspuns într-un mesaj postat pe Twitter, informează news.ro.

Nu este vorba despre politică. Este vorba despre viitorul ţării noastre. Vă mulţumesc pentru susţinere”, scrie candidatul democrat la preşedinţie.

Un ”avocat” al Războiului din Irak, Powell a susţinut la 5 februarie 2003, în faţa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, o lungă alocuţiune cu privire la arme de distrugere în masă pretins deţinute de către Irak, argumente care au servit la justificarea invaziei acestei ţări.

El a recunoscut ulterior că această prestaţie este o ”pată” pe reputaţia sa. ”Este o pată pentru că eu sunt cel care a făcut această prezentare în numele Statelor Unite în faţa lumii, iar acest lucru va face mereu parte din bilanţul meu”.

Într-un tweet, după interviul fostului şef al diplomaţiei americane, Donald Trump a ironizat susţinerea fostei sale rivale democrate de către un om cu o reputaţie, în opinia sa ”foarte supraestimată”.

Trump a revenit asupra episodului din 2003. ”Powell nu a spus că Irakul avea arme de distrugere în masă? Nu avea, dar noi am pornit la RĂZBOI!”

Altă personalitate de prim-plan din anii Bush, Condoleezza Rice, care i-a succedat lui Colin Powell în 2005 la Departamentul de Stat, a refuzat să spună în acest stadiu cu cine votează. Însă ea nu l-a susţinut pe Donald Trump în 2016. Şi a prezentat o listă de sfaturi care par reproşuri.

Lăsaţi tweeturile la o parte o vreme şi vorbiţi dumneavoastră înşivă, angajaţi o conversaţie!”, i-a sugerat ea, la CBS, îndemnându-l să dea dovadă de empatie.

De-a lungul istoriei noastre, ne-am întors către Biroul Oval în căutare de mesaje, de semnale”, a adăugat ea.

Potrivit cotidianului The New York Times (NYT), fostul preşedinte republican  George W. Bush ”nu va susţine” realegerea lui Donald Trump la 3 noiembrie într-un al doilea mandat de patru ani. Cotidianul, care nu citează nicio sursă în acest sens, nu precizează dacă fostul preşedinte republican ar vota cu Joe Biden.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *