Skip to content
Societate

SUA: Morţi şi răniţi la Miami, în urma unui atac armat în faţa unei săli de concerte

Twitter

Două persoane au fost ucise, iar alte 20 rănite duminică, după ce trei bărbaţi au ”tras în mulţime”, în faţa unei săli de concerte, la Miami, în Florida, anunţă poliţia locală, relatează AFP.

Potrivit anchetatorilor, „în local avea loc un eveniment, iar mai mulţi organizatori se aflau în faţa sălii”, a anunţat într-un comunicat poliţia. ”Un vehicul SUV cu suspecţii s-a apropiat de partea din faţă a localului, trei indivizi au ieşit şi au început să tragă la întâmplare în mulţime”, precizează sursa citată de News.ro.

Mă aflu la locul unui nou act de violenţă cu arme de foc, soldat cu peste 20 de victime, dintre care două şi-au pierdut viaţa”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter şeful comitatului Miami-Dade, Alfredo Ramirez III, scrie Reuters.

Potrivit CNN, trei bărbaţi care au sosit la faţa locului cu un SUV au deschis focul cu arme automate asupra mulţimii adunate în faţa sălii de concerte Hialeah.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *