Skip to content
Politică

SUA, nou atac la Putin: „Improvizează de la o zi la alta”

Șeful serviciilor de informații ale SUA, James Clapper, este de părere că președintele rus Vladimir Putin, care a decis ca aviația rusă să efectueze bombardamente în Siria de la sfârșitul lui septembrie, ‘improvizează’ de la o zi la alta în această țară, informează agerpres.ro.

„Personal mă întreb dacă există o strategie pe termen lung sau dacă el este foarte oportunist, (ia decizii) de la o zi la alta”, a declarat Clapper joi seara.

Care este planul său pe termen lung? Nu sunt sigur că el are vreunul”, a adăugat directorul National Intelligence.

„Cred că el improvizează într-un fel de la o zi la alta”, a estimat Clapper.

Rusia, care a lansat la 30 septembrie o campanie de bombardamente aeriene în Siria ce vizează oficial grupările teroriste, este acuzată de SUA și de alte țări că în realitate atacurile sale sunt îndreptate contra rebelilor sirieni, pentru a întări pozițiile lui Bashar al-Assad. Moscova și Teheranul insistă ca președintele sirian să joace un rol în tranziția politică din Siria.

Principalii actori diplomatici din dosarul sirian, printre care SUA, Rusia și cei doi rivali iranian și saudit, au început vineri, la Viena, convorbiri privind posibilitățile de reglementare politică a conflictului care face ravagii în Siria de mai mult de patru ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *