SUA: Preşedintele Joe Biden încearcă să deblocheze ajutorul american pentru Ucraina

Sursă foto: Twitter

Preşedintele american Joe Biden a avut miercuri, la Casa Albă, discuţii cu liderii din Congres pentru a-i convinge ca Statele Unite să continue furnizarea ajutorului pentru Ucraina, în prezent întrerupt ca urmare a lipsei unui acord între republicani şi democraţi, transmit AFP şi DPA.

Liderul american ”a fost clar: incapacitatea Congresului de a acţiona pune în pericol securitatea SUA, a NATO şi a restului lumii libere”, indică un comunicat difuzat de Casa Albă după întâlnire. Democratul în vârstă de 81 de ani a evocat ”progrese încurajatoare” în discuţiile cu reprezentanţii Senatului, unde Partidul Democrat este majoritar.

Liderul senatorilor democraţi, Chuck Schumer, a apreciat că reuniunea a fost ”foarte pozitivă” şi a făcut un apel la soluţionarea ”în acelaşi timp” a chestiunii imigraţiei şi a celei privind ajutorul pentru Ucraina, pe baza unui consens între Partidul Republican şi Partidul Democrat.

El s-a declarat ”mai optimist ca niciodată” cu privire la încheierea rapidă în Senat a unui acord care să includă cele două subiecte, dar şi ajutorul pentru Israel şi sprijinul pentru Taiwan, de asemenea priorităţi strategice ale lui Joe Biden.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: