Invitat la „Puterea Știrilor”, președintele PNL Satu Mare, Adrian Cozma, a răspuns criticilor venite din partea social-democratului Victor Negrescu la adresa miniștrilor liberali, precizând că și el are, la rândul său, nemulțumiri legate de miniștrii PSD. Adrian Cozma s-a referit, în special, la ministrul Agriculturii, Petre Daea, pe care l-a acuzat că nu ia măsuri pentru salvarea producătorilor de lapte. În loc să găsească soluții, „domnul Daea a făcut toată vara atletism prin porumb să ne spună că e secetă”, a punctat liberalul.
„Dacă PSD cere evaluarea miniștrilor PNL, eu cer evaluarea miniștrilor PSD. Săptămâna trecută i-am solicitat ministrului Agriculturii să ia măsuri urgente față de criza cu care se confruntă sectorul zootehnic din România. Dacă nu facem ceva în următoarele săptămâni sau chiar zile, vom avea o criză care nu s-a mai întâlnit în rândul producătorilor de lapte.
Astăzi, cea mai mare subvenție pe care o poate încasa un fermier producător de lapte este 250, maxim 300 de euro dacă îndeplinește anumite criterii. În Ungaria sau Polonia, același fermier primește 700-800 de euro subvenție de la stat.
În vară a fost secetă, cea mai dură secetă din ultimii 7 ani. Fermierii nu au primit niciun leu despăgubire. Așa cum am avertizat, dacă fermierii nu vor primi subvenție 1 leu pe litrul de lapte va fi dezastru. În Satu Mare s-au închis două ferme mari de producție de lapte și nu s-a deschis niciuna nouă.
Este o măsură pe care ministrul Agriculturii trebuie s-o discute urgent cu comisarul european pe Agricultură. Domnul Daea a făcut toată vara atletism prin porumb să ne spună că e secetă. De parcă noi nu știam că e secetă. Ministrul trebuie să găsească soluții”, a spus Adrian Cozma.
Liberalul a acuzat, de asemenea, „dublul limbaj” pe care îl folosește PSD atunci când se referă la activitatea miniștrilor din cele două partide aflate la guvernare.
„PSD am văzut că spunea, pe anumite surse, că nu ne lasă Comisia Europeană să dăm subvenții. Limbaj dublu, fals! Adică ne spuneți ca Virgil Popescu să meargă la Comisia Europeană și să impună plafonarea prețului la energie, domnul Marius Budăi ne spune că merge la Bruxelles să renegocieze acele jaloane din PNRR privind pensiile și, în același timp, când vine vorba că trebuie să meargă ministrul Agriculturii să rezolve o problemă de interes național în sectorul agricol ne spune <<păi nu se poate, nu ne lasă Bruxelles-ul>>. E un limbaj dublu folosit de PSD.
Noi, în ultimul an, am importat 110.000 de tone de lapte brut din Polonia și Ungaria. În ultimele două luni, a crescut importul de lapte cu 13%, în condițiile în care suntem o țară cun un potențial agricol nemaiîntâlnit.
Domnul Daea trebuie să ia măsuri sau PSD să propună pe altcineva. Cred că domnul Daea ar trebui schimbat, pentru că răbdarea fermierilor a ajuns la capăt”, a completat Cozma.
PSD vrea ca Nicolae Ciucă să facă o evaluare a miniștrilor liberali
Invitat, la rândul său, în studioul Puterea Știrilor, Victor Negrescu, eurodeputat și vicepreședinte PSD, a anunțat că că social-democrații își doresc ca premierul Nicolae Ciucă „să facă o analiză foarte clară în ceea ce înseamnă performanța miniștrilor PNL”. „Noi am spus și am atras deseori atenția cu privire la lucrurile din zona de energie sau de IMM-uri, să fie o evaluare atentă dacă toate lucrurile pe care ni le-am propus ca și Guvern de coaliție au fost îndeplinite de respectivele ministere”, a declarat Victor Negrescu, la Puterea Știrilor.
Social-democratul a precizat și că președintele Klaus Iohannis „și poate și alți reprezentanți ai PNL l-au presat și l-au împins pe Vasile Dîncu să își dea demisia de la Ministerul Apărării”, iar lucrul acesta „a creat un precedent”.
„Am venit cu o propunere de ministru al Apărării în persoana domnului Angel Tîlvăr, un om responsabil, cu experiență, care a coordonat la nivel parlamentar relația cu structura parlamentară a NATO. Am dat dovadă de responsabilitate și nu ne-am supărat că au presat și l-au împins pe domnul Dîncu să își dea demisia. E adevărat, s-a creat un precedent. Am văzut postările domnului Dîncu, care a spus la un moment dat că nu a avut o relație așa cum și-ar fi dorit cu președintele Klaus Iohannis, poate și cu alți reprezentanți ai PNL. Am acceptat lucrul acesta, s-a creat un precedent, vom vedea dacă acest precedent va fi folosit pe viitor de ei sau de noi. Însă, noi am tratat lucrurile cu maturitate și ne-am dori să o facă și cei de la PNL foarte clar.
Ne-am dori să facă o analiză foarte clară în ceea ce înseamnă performanța miniștrilor PNL și dacă aceștia, într-adevăr, sunt la nivelul dorit pentru această coaliție. Noi am spus și am atras deseori atenția cu privire la lucrurile din zona de energie sau de IMM-uri, să fie o evaluare atentă dacă toate lucrurile pe care ni le-am propus ca și Guvern de coaliție au fost îndeplinite de respectivele ministere. Nicolae Ciucă să facă o evaluare a miniștrilor săi. Știu că s-au mai făcut evaluări anterior, dar am dori să fie o analiză mult mai concretă pentru că vine iarna, IMM-urile au nevoie de sprijin și trebuie să ajutăm antreprenorii din România să treacă peste această situație. Pe aspectele ce vin din zona de energie trebuie să avem garanții ferme și un preț suportabil de români și de companii. Nu este suficient doar să mergem pe o plafonare care are și efecte pozitive, dar are și anumite sincope. Trebuie să gândim mult mai bine aceste elemente și în sensul acesta cred că o evaluare ar fi oportună în momentul de față”, a declarat Victor Negrescu, la Puterea Știrilor.
1 comentariu la “Subvențiile pentru fermieri, un nou motiv de discordie între PNL și PSD: „Domnul Daea a făcut toată vara atletism prin porumb””