Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Acțiune pentru combaterea tăierilor fără drept de arbori. Amenzi aplicate în valoare de 127.000 de lei

news.ro

Poliţiştii au făcut, în perioada 5 – 9 iulie, controale în judeţul Suceava pentru combaterea tăierilor fără drept de arbori. Au fost verifiaţi 12 agenţi economici şi s-au dat amenzi în valoare de 127.000 de lei.

În perioada 5 – 9 iulie a.c., Direcţia de Ordine Publică a Poliţiei Române, prin Serviciul Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, a derulat o acţiune operativă, în judeţul Suceava, pentru prevenirea şi combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier naţional.

De asemenea, a fost verificată respectarea dispoziţiilor legale de către agenţii economici, pe linia achiziţiei, depozitării, prelucrării şi comercializării materialelor lemnoase”, a transmis, sâmbătă, Poliţia Română.

Astfel, au fost controlaţi 12 agenţi economici, cu obiect de activitate în domeniul forestier, fiind constatată o infracţiune de fals intelectual.

Totodată, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 125.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au fost dispuse măsuri complementare de confiscare a 677,626 metri cubi de material lemnos, în valoare aproape 170.000 de lei.

În activităţi au fost angrenaţi poliţişti specializaţi în domeniul silvic din Suceava, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Maramureş şi Vrancea, precum şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, gărzile forestiere din Suceava, Focşani, Oradea, Ploieşti şi Râmnicu Vâlcea.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *