Skip to content
Neamț Știri locale

Suceava: Bărbat, accidentat de un arbore în fondul forestier Roşia / Victima, transportată de pompieri şi salvamontişti până la ambulanţă din cauza zonei greu accesibile

news.ro

Un bărbat de 45 de ani a fost grav rănit de un arbore, luni, în fondul forestier Roşia, judeţul Suceava. Victima a fost transportată de pompieri şi salvamontişti până la ambulanţă din cauza zonei greu accesibile, ulterior fiind preluată de un elicopter, potrivit news.ro.

”Persoană accidentată de un arbore în fondul forestier Roşia de pe raza localităţii Poiana Stampei. Zona fiind greu accesibilă, au acţionat echipaje formate din pompieri militari şi salvamontişti, victima fiind transportată la ambulanţă în condiţii de siguranţă”, a transmis, luni, ISU Suceava.

Sursa citată a precizat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu politraumatism sever de coloană vertebrală.

”În sprijin a fost solicitat elicopterul SMURD care a preluat victima, conştientă şi cooperantă, ulterior fiind transportată la UPU Mureş”, a mai transmis ISU Suceava.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *