Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Creşte numărul cazurilor de COVID-19 şi al pacienţilor în stare gravă

YouTube

În judeţul Suceava s-au raportat, luni, 12 noi cazuri de infecţie cu noul coronavirus şi un deces, la o persoană din Bosanci, iar incidenţa este de 0,18 la mia de locuitori.

Numărul cazurilor de COVID-19 şi a celor grave cu această patologie ce necesită internare la ATI creşte continuu, în prezent, în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava fiind de 26, dintre care 11 în stare gravă şi trei dintre aceştia în Secţia ATI, unul intubat.

La Spitalul Municipal Rădăuţi sunt internaţi zece pacienţi cu COVID-19, unul fiind la ATI în stare critică.

Potrivit Prefecturii Suceava, numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de COVID-19 este de 23.118, iar până în prezent, au fost vaccinate 97.419 persoane, dintre care 82.556 cu rapel.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 288.005, în ultimele 24 de ore au fost testate 303 persoane.

SJU Suceava dispune, la această dată, de 348 paturi libere, dintre care 22 pentru pacienţi COVID-19 şi 312 în sectorul non-COVID.

La unitatea ATI a SJU Suceava sunt disponibile trei paturi pentru pacienţi COVID, sunt 15 ventilatoare libere, dintre care trei pentru pacienţi COVID-19.

Managerul SJU Suceava, Alexandru Calancea, anunţa săptămâna trecută că se impune închiderea unor sectoare non-COVID şi transformarea acestora în sectoare COVID, în condiţiile în care numărul pacienţilor cu această patologie este în creştere. Calancea a făcut apel la populaţie să se vaccineze, pentru a face forme mai uşoare de boală, precizând că, în prezent, în SJU Suceava sunt internaţi 17 pacienţi cu COVID-19, dintre care doi cu forme grave în Secţia ATI, necesitând suport ventilator.

Potrivit lui Calancea, în condiţiile în care, conform preconizărilor OMS, în Romania vom avea şi un val 4 al pandemiei, acesta va putea fi numit ”valul celor neimunizaţi”. Managerul SJU Suceava consideră că, în acest context, cei imunizaţi vor face o formă cel mult moderată a bolii, care, de cele mai multe ori, poate fi tratată şi la domiciliu sub supravegherea medicului de familie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *