Skip to content
Știri locale Suceava

Suceava: Fosta conducere a Spitalului Județean, acuzată de procurori pentru moartea a 28 de persoane și îmbolnăvirea altor trei

Inquam Photos / Octav Ganea

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat, vineri, schimbarea încadrării juridice pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor în cazul fostei conduceri a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”. Inițial, procurorii precizau că o persoană a murit în urma nerespectării măsurilor anti-coronavirus dispuse la nivel central, dar acum au informat că membrii fostei conduceri sunt acuzați de moartea a 28 de persoane și vătămarea altor trei, transmite News Bucovina.

Procurorii acuză fosta conducere a Spitalului Județean Suceava pentru moartea a 28 de persoane și vătămarea altor trei

" "

Concret, procurorii susțin că membrii comitetului director al Spitalului Judeţean Suceava care aveau atribuţii în domeniul asigurării asistenţei medicale, respectiv managerul, directorul medical, directorul de îngrijiri medicale şi coordonatorul Compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, nu au respectat măsurile dispuse la nivel central pentru prevenirea şi limitarea răspândirii infecţiei provocate de SARS-CoV-2.

Potrivit parchetului, nerespectarea regulilor respective a condus la răspândirea de COVID-19 în interiorul spitalului, care a devenit astfel focar și principal vector de răspândire a virusului în afara unității sanitare, în municipiul Suceava și la nivel județean. Consecința directă a răspândirii, ca urmare a nerespectării măsurilor, spun magistrații, a fost vătămarea corporală a trei pacienți determinați, precum și decesul altor 28 de pacienți.

La ora actuală, cauza este instrumentată de procurori din Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu polițiști din structurile Ministerului Afacerilor Interne. Parchetul a anunțat că ancheta continuă, pentru a fi lămurite toate împrejurările de fapt și pentru a fi stabilite răspunderile penale.

„În prezent în cauză se administrează toate mijloacele de probă necesare şi posibile, în raport cu garanţiile procedurale instituite de legislaţia procesual penală şi legislaţia europeană în materia drepturilor omului şi principiul aflării adevărului, cu luarea în considerare a limitărilor impuse de necesitatea respectării tuturor măsurilor de prevenire instituite de autorităţi pentru a elimina riscul răspândirii infecţiei provocate de virusul SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul parchetului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *